Activităţi culturale realizate de elevi din două şcoli

miercuri, 14 iunie 2017, 17:00
1 MIN
 Activităţi culturale realizate de elevi din două şcoli

15 elevi de la Şcoala „Iacob Negruzzi“ din Trifeşti au participat alături de elevii Colegiului Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi la o serie de activităţi culturale şi artistice organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ). 

Evenimentul face parte din proiectul „Paşi de copil în Iaşii marilor zidiri“, iniţiat de ISJ, având drept scop valorizarea resurselor culturale ale oraşului, dar şi schimbul de bune practici educaţionale între şcoli şi iniţierea unor strategii educaţionale complementare pentru elevii din mediul rural. Pe lângă activităţile propuse de Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi, elevii au vizitat şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Muzeul Universităţii, dar şi Parcul Copou, în cea de-a doua parte a zilei aceştia participând la o serie de activităţi în aer liber în cadrul Complexului Palas.

Elevii au participat în cadrul vizitei de la Colegiul „Negruzzi şi la sesiuni experimentale şi prezentări ale unor Proiecte Erasmus^, în vederea completării cunoştinţelor acestora. Proiectul „Paşi de copil în Iaşii marilor zidiri“ are drept scop oferirea oportunităţii elevilor din mediul rural, şi nu numai de a vizita şi de a-şi completa cunoştinţele despre obiectivele culturale ale oraşului Iaşi, dar şi de a cunoaşte mai bine instituţiile şcolare ieşene, dincolo de spaţiul formal al sălii de curs. 

 

 

Comentarii