N

Adjunctul directorului unui liceu, un supravieţuitor al naufragiului din Coreea de Sud, găsit mort

N

vineri, 18 aprilie 2014, 12:43
1 MIN
 Adjunctul directorului unui liceu, un supravieţuitor al naufragiului din Coreea de Sud, găsit mort

\N

Adjunctul directorului unui liceu de la sud de Seul, instituţie din cadrul căreia un număr de elevi sunt daţi dispăruţi în naufragiul unui feribot în largul Coreei de Sud, a fost găsit mort vineri, presa scriind că este vorba despre o sinucidere.

Corpul lui Kang Min-kyu, în vârstă de 52 de ani, a fost găsit în apropierea gimnaziului în care s-au adunat rudele victimelor şi celor 268 de persoane date dispărute, pe Insula Jindo (sud), în apropiere de locul dramei.

„Cauza morţii urmează să fie stabilită”, a declarat poliţia pentru AFP.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, care citează poliţia, corpul a fost găsit spânzurat de un copac, părând că este vorba despre o sinucidere.

Acest membru al conducerii şcolii era una dintre cele 179 de persoane salvate după naufragiu, care a avut loc miercuri dimineaţa în largul coastelor de sud.

Dintre cele 475 de persoane care se aflau la bord, 352 erau liceeni de la Danwon, în Ansan, la sud de Seul, şi participau la o excursie şcolară. (Mediafax)

Comentarii