Admiterea într-a V-a

Ceva în momentul ăsta în România sigur e defect. Ţara e ca o maşină condusă de mai mulţi şoferi câte un kilometru, reparată încontinuu de mai mulţi mecanici şi amendată în acelaşi timp de mai mulţi poliţişti. Unele lucruri nu doar că sunt absurde, dar sunt pur şi simplu contra naturii în multe domenii.

Să luăm învăţământul, de exemplu. Este imposibil să nu fi auzit de aşa numita “Admitere pentru a V-a” a micilor şcolari la liceele de elită din ţară. Adică acel examen în toată puterea cuvântului la care sunt supuşi micuţii care abia au învăţat să îşi şteargă mucii singuri fără să se murdărească pe bluză şi să se lege la papuci, şi pentru care se pregătesc uneori cu doi, chiar trei ani înainte.

Sună ciudat, dar termenul este deja împământenit, părinţii îl şoptesc în urechile odraslelor dintr-a II-a, poate chiar mai înainte, asimilându-l cu succesul în viaţă. Elevii care până acum au huzurit în clasa pregătitoare şi primii ani de primară cu program lejer, sunt îmbuibaţi în unul, doi sau chiar trei ani precum puii de Gostat cu materii pe care ar fi trebuit să le înveţe în perioade mult mai îndelungate. Fac pregătiri separate în afara şcolii ore întregi, zile, nu mai au timp liber, de joacă, de relaxare. Sunt practic angajaţi de părinţi să înveţe, şi asta cu un singur scop, acela de a ajunge în clasa a V-a la un liceu fruntaş după principiul pe care l-am menţionat într-un articol mai vechi, anume că toţi trebuie să fie prinţi sau prinţese.

Puii de om cu dinţi de lapte sunt confruntaţi fără menajamente cu ceea ce înseamnă monstruozitatea concurenţei din viaţă. Plânsete, coşmaruri, nopţi nedormite, stres, toate astea nu ar trebui să fie parte integrantă din viaţa unui plod de numai 10 ani care trăieşte într-o societate ce propovăduieşte respectarea dreptului copilului şi a copilăriei…

Părinţii recurg la tot felul de metode pentru a-i convinge, de la momeli cu jucării scumpe, excursii în locuri de vis, până la ameninţări cu confiscarea tabletei, limitarea timpului pentru televizor, renunţarea la hainele de firmă şi împuţinarea banilor de buzunar zilnici…

E adevărat, nu trebuie ţinuţi departe de ce înseamnă viaţa adevărată, dar nici nu trebuie să pretinzi în calitate de tutore, că îl protejezi prin toate mijloacele posibile să nu fie atins de nimic rău, iar, pe de altă parte, îl arunci, într-un concurs de asemenea amploare ca într-o cuşcă cu lei care nu poate să nu aibă urmări rele asupra lui. Ori îl laşi să crească bine şi armonios, ori îi dai un şut şi gata… Ştiu, o faci pentru el, siiiigur…

Şi nimeni nu poate interveni pentru că până şi legea e neclară în această privinţă. De pildă, dacă vrei să îţi înscrii luceafărul vieţii tale în clasa pregătitoare trebuie să o faci la şcoala de circumscripţie nu în altă parte. Aici legea e sigură pe ea. Dacă, totuşi, vrei neapărat să ţi-l vezi în altă şcoală decât cea în care o poţi face fără bătăi de cap, intervenţii la prefect şi şpăgi pe la inspectorat, trebuie să îndeplineşti nişte criterii de departajare în care primează, în ordine descrescătoare, toate bubele pe care poţi să le ai. Cu cât ai mai multe, cu atât cresc şansele de reuşită, ca la Dansez pentru tine: orfan, bolnav, cu alte probleme etc. Adică mai bine renunţi. Deci în clasele I-IV e linişte cât de cât, aproape toată lumea învaţă unde trebuie. La clasa a V-a însă, legea nu spune nimic. Acolo spune doar că elevii trec mai departe. Evident că cei înscrişi deja într-a IV-a au întâietate pentru că nu-i poate da nimeni afară, dar dacă nu vrei la şcoala ta şi vrei la alta, nu te opreşte nimeni să încerci, chiar dacă nu eşti orfan, bolnav sau cu alte probleme. Ei, şi din această cauză apare marea vânzoleală: bătaia pe puţinele locuri rămase libere de la liceele mai cu moţ. Asta la prima vedere nu e cine ştie ce, dar, la a doua vedere, este boală curată pentru copii şi părinţi. Pentru că mulţi, foarte mulţi părinţi se vor lupta pentru acele locuri ca nebunii solicitând bieţii elevi încă cruzi la maximum. La o vârstă la care nici nu ştiu ce e aia examen, şi nici nu ar trebui să ştie.

E adevărat că şcolile au nevoie de clase bune pe care să se bazeze şi care să le reprezinte la competiţii şi pe viitor şi e la fel de adevărat că părinţii îşi doresc o educaţie înaltă pentru copii, dar totuşi, nu cu orice preţ…

Şi astfel copiii de a V-a învaţă materia de a VII-a sau chiar a VIII-a şi devin doxaţi, adică nişte zombi gălbejiţi umblători şi intoxicaţi de informaţie care vorbesc limbi străine. În ritmul ăsta ar trebui ca aceia de-a XII-a să înveţe materia din anul 2 sau 3 de facultate, cei de la sfârşitul facultăţii să ştie cât cei de la doctorat, şi tot aşa mai departe. Din fericire lucrurile se mai înmoaie pe parcurs direct proporţional cu impulsul nenatural suportat la începutul gimnaziului, cum e şi firesc, până ajung într-o stare aproape flască. Astfel avem copii în clasa a V-a, adică una nedefinitorie, foarte informaţi, foarte buni în ce fac, cu mult peste medie, dar şi foarte stresaţi, iar la facultate, unde nu se mai dă admitere deloc, avem studenţi extrem de slabi care uneori nici nu mai ştiu să scrie corect, dar, în schimb, sunt foarte relaxaţi…

Şi astfel căruţa numită România merge cu viteza a 6-a pe un drum de ţară unde ar trebui să meargă cu a-ntâia sau a 2-a, iar pe autostradă “bagă” viteza melcului.

Ce e şi mai ridicol e că viitorii conducători ai ţării, oameni de afaceri, reprezentanţi ai societăţii, formatori de opinie vor fi în majoritate din şcolile de cartier unde au avut timp să crească armonios şi liniştit, iar ceilalţi vor fi mult prea obosiţi după o copilărie plină de învăţat şi se vor odihni tot restul vieţii…

Briscan Zara este scriitor şi publicist