Admiterea la UMF: iată ultimele noutăţi!

sâmbătă, 25 martie 2017, 02:50
1 MIN
 Admiterea la UMF: iată ultimele noutăţi!

„Pentru acest an, am luat decizia de a restrânge numărul manualelor din bibliografie“, spun oficialii instituţiei.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a stabilit calendarul pentru concursul de admitere la studiile universitare de licenţă pe anul următor – 2017/2018, pentru prima sesiune, cea din vară, din iulie. Astfel, înscrierile vor avea loc în perioada 17 – 23 iulie, iar miercuri, 26 iulie, candidaţii vor susţine testul grilă, ce va avea durata de trei ore, pentru ocuparea locurilor subvenţionate de la bugetul de stat, dar şi a locurilor cu taxa în lei.

„Pentru acest an, universitatea a luat decizia de a restrânge numărul manualelor din bibliografie, pentru fiecare materie de concurs alegându-se un singur manual, ca urmare a consul­tărilor cu cadrele didactice din comisia de admitere, precum şi a profesorilor de biologie, fizică şi chimie din licee din Iaşi şi din Moldova“, au transmis reprezentanţii UMF Iaşi. Prin urmare, tinerii care doresc să dea admiterea din vară trebuie să pregătească materia corespunzătoare, şi să ia în calcul faptul că clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% o va avea nota ob­ţinută la testul grilă, în timp ce în diferenţa de 10% va consta media de la bacalaureat. 

Comentarii