Agronomia, prima universitate din Iaşi care şi-a deschis porţile în acest an şcolar

marți, 17 septembrie 2013, 01:50
3 MIN
 Agronomia, prima universitate din Iaşi care şi-a deschis porţile în acest an şcolar

Ceremonia de deschidere s-a desfăşurat în prezenţa conducerii executive şi legislative a instituţiei de învăţământ superior, alături fiind şi preşedintele Consiliului Judeţean şi subprefectul.

În paralel cu începerea anului şcolar, astăzi a avut loc şi ceremonia de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“. De la ora 11.00, în Aula Magna Haralamb Vasiliu, conducerea executivă şi legislativă a instituţiei de învăţământ superior a vorbit în faţa unui amfiteatru plin de cadre didactice, studenţi din toţi anii şi reprezentanţi ai companiilor cu care universitatea colaborează. Au luat cuvântul, pe rând, Vasile Vîntu, rectorul instituţiei, cât şi Gerard Jităreanu, preşedintele Senatului. La eveniment au participat şi Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean, şi subprefectul Bogdan Abalaşi.

GALERIE FOTO

60% dintre studenţi, integralişti

Pentru anul universitar 2013-2014 sunt înscrişi la USAMV 4.507 de studenţi, dintre care 870 de boboci, 3.537 dintre aceştia fiind înscrişi la ciclul de licenţă, 755 la master şi 215 la doctorat. Rectorul universităţii a ţinut să-i felicite pentru decizia de a urma cursurile Agronomiei. „Multe mulţumiri tuturor participanţilor care urmăresc festivitatea Alma Mater Agronomice din Iaşi pentru anul universitar 2013-2014. Deşi evenimentul acesta este unul tradiţional, repetabil an de an, are profunde şi distincte semnificaţii, cu sentimente unice pentru fiecare generaţie şi persoană în parte. Cu deosebită consideraţie vă adresăm urarea «Bine aţi venit în cetatea agronomică ieşeană“, a declarat rectorul Vasile Vîntu în discursul său în faţa participanţilor la eveniment. Acesta a precizat faptul că la univesitate, la toate cele 13 programe de studii de la licenţă, 18 specializări la masterat şi 33 la şcolile doctorale, 60% dintre studenţi sunt integralişti şi 9% au fost exmatriculaţi anul anterior. „Este loc însă de mult mai bine şi ne preocupă foarte mult acest aspect“, a precizat rectorul.

Gerard Jităreanu, preşedintele Senatului, le-a urat bobocilor din toamnă să-i ignore pe cei care le spun că nu şi-au ales cea mai bună profesie şi să-şi urmeze studiile cu pasiune. „Nu îi ascultaţi pe cei care încearcă să vă spună că puteaţi găsi alte specializări mai bune. Există, într-adevar, dar un lucru bine făcut este cel care aduce fiecăruia dintre noi mulţumire şi omul sfinteşte locul, iar dacă acolo unde mergeţi veţi sfinţi locul, vă va fi şi vouă şi familiilor voastre bine“, a conchis preşedintele Senatului.

7 burse de 1.000 de lei

Cristian Adomniţei şi-a motivat întârzierea explicând că a trebuit să ajungă întâi ministru al Educaţiei şi apoi preşedintele Consiliului Judeţean ca să poată intra în sală înaintea profesorilor. Iar tinerilor studenţi le-a transmis că ei vor fi viitorii milionari în euro ai României. „Cred că voi veţi fi viitorii milionari în euro ai acestei ţări, pe baza muncii şi a faptului că în ţara noastră avem un potenţial imens agricol. Cineva trebuie să exploateze acest capital, să facă profit, că aşa merge lumea. Doar dacă sunteţi serioşi, dacă învăţaţi, dacă încercaţi să pricepeţi mai mult decât ceea ce vă predă profesorul la şcoală“, a precizat Adomniţei.

La încheierea ceremoniei, studenţii s-au retras către facultăţile lor unde conducerile acestora au oferit 126 de premii de excelenţă în valoare de 31.000 de lei. Mai mult, în Aula Magna, directorul BRD, Dumitru Virtu, a oferit cinci premii în valoare de 1.000 de lei şefilor de promoţii: Andreea Alexandr Timofte, de la Facultatea de Agricultură, Sergiu Buhăianu, de la Facultatea de Horticultură, Gabriela Mocan şi Roxana Mihaela Cojocaru de la Zootehnie şi Adriana Iftimia de la Medicină Veterinară. În acelaşi timp, Bogdan Babici, director la Raiffeisen, filiala Iaşi, a oferit două burse sociale din partea instituţiei în valoare de 1.000 de lei care vor fi date în anul universitar următor.

Comentarii