ALARMANT Diabetul afectează în ultimii ani şi bebeluşi

sâmbătă, 09 iulie 2016, 01:53
2 MIN
 ALARMANT Diabetul afectează în ultimii ani şi bebeluşi

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi se află în evidenţe peste 250 de copii din toată Moldova care suferă de diabet, în fiecare an numărul lor fiind în creştere, iar vârstele la care se depistează afecţiunea tot mai mici.  

Deşi majoritatea copiilor diagnosticaţi au peste zece ani, medicii spun că, în ultimii ani, vârsta la care este depistată boala a scăzut considerabil şi a ajuns să afecteze chiar şi bebeluşi. Unii dintre ei ajung la Iaşi din cauza faptului că în această regiune există medic diabetolog pediatru doar la Bacău şi Suceava, în celelalte judeţe singura variantă este să fie îngrijiţi de medici diabetologi pentru adulţi. În unele cazuri, părinţii acestora preferă să îi aducă la Iaşi, unde există doi medici diabetologi pediatri. Recent, medicii s-au confruntau cu trei cazuri aflate la debut, în cazul unor copii de doar un an şi două luni şi de un an şi şase luni, care au ajuns în stare gravă la spital.

Una dintre cele mai mari probleme este că, având în vedere vârsta mică, simptomatologia nu este cea clasică, iar copiii ajung de cele mai multe ori la spital în comă acidocetozică. „Conflictul autoimun care determină instalarea diabetului este foarte rapid. Copilul se deshidratează şi ajunge în Terapie Intensivă cu sindrom de deshidratare acută, iar în cadrul investigaţiilor se constată că are hiperglicemie”, a precizat dr. Carmen Oltean, medic primar la Clinica de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul unităţii medicale. În cazul lor este mai dificilă şi administrarea tratamentului, deoarece nu pot fi obligaţi să mănânce atunci când ar trebui. „Copiii la această vârstă nu mănâncă la ore fixe, plâng mai uşor, se supără mai repede, iar orice stres este un motiv de creştere a glicemiei. Una dintre caracteristici este şi instabilitatea metabolică, mai mare faţă de vârstele ulterioare”, a completat dr. Oltean. 

Cazuri rare, depistate în Marea Britanie 

În evidenţele unităţii medicale se află şi doi copii cu o formă genetică de diabet, depistată la naştere, care nu este nici diabet de tip I şi nici diabet de tip II, fiind un defect la nivelul celulei în secreţia insulinei. Pentru stabilirea diagnosticului, medicii au trimis probele la un laborator de genetică moleculară din Marea Britanie deoarece în România nu se fac astfel de analize.

Primul copil diagnosticat cu diabet genetic a fost abandonat de mama sa în spital în primele luni de la naştere, iar acum se află pe antidiabetice orale, iar celălalt are acum şase ani şi este pe tratament cu insulină, venind periodic la controale. „Defectul lor este unul genetic care poate să fie moştenit sau să fie apărut dintr-odată. Sunt cazuri rare”, a conchis dr. Oltean. 

 

Comentarii