Alegerile – testul cui?

Ajunge să ne întoarcem cu gândul la campania şi rezultatele alegerilor locale, destul de recente, ca să nu se fi uitat candidaturile care numai candide nu erau, şi totuşi… Nu fac niciun joc de cuvinte, etimologia este metaforică: vocabulele candidat şi candoare trimit la puritatea albului, culoarea veşmintelor candidaţilor la func­ţiile publice în Roma antică, aşadar asta ar trebui să fie condiţia punerii şi ac­ceptării unei candidaturi, să fie vorba de cineva fără pată. Dar nu-i uităm pe atâţia candidaţi compromişi, unii aflaţi chiar după gratii, scăldaţi în voturi drăgăstoase şi pline de respect. În ce lume trăim? Ce vor să spună acele voturi? Că atâtor alegători nu le pasă de verdictul justiţiei? Ce ar trebui să ştie fiecare dintre noi este că, după ce i-ai dat votul tău unui astfel de ipochimen, nu mai ai dreptul să te plângi mai târziu: con­secinţele trebuie gândite înainte de a merge la urne. Şi nu vei fi decât dispreţuit, chiar de către astfel de candidaţi deveniţi aleşi, tocmai tu, cel care i-ai dat votul.

Sigur, propaganda unui partid sau a altuia poate încerca să le albească imaginea.

 

Mai mult, pe o astfel de logică a „acuzaţilor care acuză“, ne putem trezi cu personaje, adesea mai mult decât dubioase, dornice şi de aureolă de victime, de „persecutaţi politic“. În fond, e o tactică deloc imprevi­zibilă, aceea de a sfida ideea de justiţie, înfrumuseţând propria imagine şi pozând în ochii noştri, fără „complexe“, ba chiar cu panaş. Evident, nici justiţia nu e infailibilă, dar e o certitudine că atâţia aleşi de la nivel local sau din Parlament şi foşti membri ai Guvernului, prinşi cu mâţa în sac, s-au obişnuit să pozeze în victime. Ceea ce şi-ar dori astfel de candidaţi şi de aleşi ar fi tocmai un Parlament care să-i scape de coş­marul DNA şi de puşcărie, să reteze braţul justiţiei, enervant şi ameninţător, şi nu mângâietor pe cap, cum îl visează „băieţii“ şi „fetele“ partidelor.

 

Dar din punctul de vedere al nostru, al alegătorului care eşti, sau care sunt? 

 

Dimpotrivă, e firesc să ne dorim un parlament în stare să consolideze legislaţia şi instituţiile care să ferească ţara de tâlhari. Şi nu să-i protejeze. Să nu-i apere pe cei pătaţi, să nu-i pună la adăpost de braţul pedepsitor al justiţiei. Şi nu-i vorba doar de puşcărie, ci şi de legi care să recupereze pierderile sta­tului român: pentru că, în fond, averea sta­tului e cea făcută din impozitele şi taxele plătite de contribuabilul-alegător. Degeaba ne-am mai plânge de eroarea făcută la urne, dacă, dintr-un motiv sau altul, îi trimitem în parlament tocmai pe şpăgari, „tunari“ şi abonaţi la „comisioane“ grase din contractele cu statul ale afaceriştilor noştri – miliardari de carton. 

De ce nu protestează nimeni, măcar din partidele care îşi difuzează „crezul“ lor po­pulist, pe tema faptului că se face uitat complet referendumul care decisese ca numărul parlamentarilor să fie plafonat la 300? Pur şi simplu pentru că, din păcate, toate partidele vor să-şi plaseze protejaţii acolo, în fruntea statului, unde se fac legile şi aleşilor parlamentari le sunt supuse toate in­stituţiile. Alegătorule, încă indecis sau gata să te dezmeticeşti şi să te uiţi fără cruţare la mutrele, năravurile şi „cazierul“ moral ale candidaţilor, nu da votul tău la întâmplare şi, în nici un caz, vreunei liste „garnisite“ cu lacomi, hoţi şi compromişi! Caută liste fără condamnaţi şi puşcăriabili! Să ne unească nu vreun slogan ipocrit-„mobilizator“, fa­bricat de staff-uri care-şi dispreţuiesc, în realitate proprii-i votanţi! Şi dacă tot suntem în decembrie, Deşteaptă-te, române!, înainte de a merge la urne, unde va fi testul tău, moral şi de inteligenţă, nu după! t