Amestecate

În austera Anglie (în sfârşit, să zicem că aşa s-a fixat ea în imaginarul nostru), un părinte a primit dăunezi, din partea unei doamne, o misivă neobişnuită: era somat să achite suma de 16 lire sterline (15,95 mai exact), drept contravaloare a participării la o petrecere aniversară unde băieţelul părintelui aflat în culpă nu putuse, din motive care nu interesează aici, să fie prezent. Mai pe româneşte spus: mama (adică „reclamanta”) organizase o petrecere de ziua odraslei, acasă ori, cine ştie, la un McDonalds, investise bani, iar acum se trezea cu o gaură în buget, lucru inacceptabil pentru o femeie cu răspunderi şi cu principii. Incidentul e semnificativ pentru aberaţiile la care a condus imitarea practicilor din lumea adulţilor. Ţânci de-o şchioapă îşi serbează ziua la restaurant, absolvirea clasei a IV-a sau a VII-a reprezintă pretextul unor petreceri în toată regula, cu toalete confecţionate special pentru acest prilej, cu muzică şi dans. Ca să nu mai vorbim de ritualul „cadourilor” (de 8 martie, dar nu numai) pentru învăţătoare şi profesoare, când se adună sume consistente, iar părinţii care refuză să „cotizeze” riscă să suporte oprobriul celorlalţi. Sau (caz autentic, întâmplat într-o şcoală bucureşteană) să primească o notă de plată, pe care i se cere să o onoreze neîntârziat.

x

A fost totuşi frapant, după tragedia de la Charlie Hebdo, că oameni care nu citiseră în viaţa lor revista ardeau de nerăbdare să cumpere primul număr de după atentat, încât tirajul acestuia a atins cote neverosimile. Dar mai trebuie spus un lucru: cei care cred că francezii se dădeau în vânt după umorul din Charlie Hebdo ar fi bine să afle că revista vindea tot mai puţin, falimentul părea aproape, nu mai erau bani nici pentru salarii. Nici acum, chiar după vânzările record de săptămâna trecută, nu se ştie când şi în ce condiţii publicaţia îşi va relua apariţia.

Impactul emoţional al tragediei a fost uriaş, impact de care a profitat preşedintele François Hollande care a atins o nesperată cotă de popularitate de 40%. Nu există o explicaţie logică pentru această schimbare de atitudine a francezilor. Ea este cu atât mai greu de înţeles cu cât statul şi-a dovedit din nou, cu această ocazie, slăbiciunea: cei trei terorişti erau binecunoscuţi autorităţilor, dar cu toate astea se plimbau nestingheriţi şi nu făceau, pare-se, obiectul unei supravegheri speciale. Nimeni nu contestă valoarea simbolică a marii defilări de la Paris, dar de reacţii asemănătoare ar fi avut nevoie şi călugării ucişi în 1996 la Tibhirine, în Algeria, şi fetiţa de 10 ani trimisă în mulţime cu o încărcătură exlozivă în jurul brâului, şi copiii executaţi în Irak pentru „vina” de a se fi uitat la un meci de fotbal. Precum şi sutele, miile de morţi anonimi, victime ale orbirii şi fanatismului.

x

Ca să ne facem o idee despre ravagiile obscurantismului e suficient să aruncăm o privire în jurul nostru. Aflăm, astfel, că introducerea cardului de sănătate este amânată din cauza refuzului unor organizaţii religioase şi al unor simpli şi oneşti cetăţeni care pretind că de fapt cardpe dos înseamnă drac, că rişti să devii prada neguţătorilor de organe, că numărul înscris pe dreptunghiul de plastic e numărul diavolului plus altele asemenea. Şi asta în secolul XXI, într-o ţară europeană.

x

Dintre darurile pe care, cu exemplară generozitate, ni le împarte aproape zilnic DNA-ul am reţinut isprava primarului PSD din Recaş, care avea şi binecuvântarea preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş. Ca să iasă Victor Ponta câştigător, în comună, la alegerile prezidenţiale, primarul le-a ordonat polişiştilor să NU dea în acele zile amenzi şoferilor care încălcau codul rutier. Cui îi vine o asemenea idee înseamnă că e animat de un neţărmurit devotament faţă de partid.

                                                                      x

Festivităţile organizate cu prilejul aniversării a 25 de ani de când principesa Margareta a păşit pe pământ românesc au căpătat o amploare, iertată-mi fie îndrăzneala, deplasată. Decoraţii distribuite magnanim – printre decoraţi Frédéric Mitterrand, fost ministru al culturii sub Sarkozy (care, Dumnezeule, a răspuns la întrebările ziariştilor în limba… engleză!). Concert la Ateneu, transmis la TVR. În sală, destule personaje politice dubioase. Familia regală – flancată de Daciana şi Victor Ponta, şeful partidului care, în 1990, îl izgonea pe regele Mihai. Sunt şi alte raţiuni pentru care Victor Ponta nu e persoana indicată cu care să te afişezi. Şi nu e singurul caz când valorile la care se raportează familia regală ridică serioase semne de întrebare.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor