Anchetă după seria autoturismelor de lux arse în Iaşi. Cel mai recent caz, în Tătăraşi

miercuri, 25 iunie 2014, 01:50
2 MIN
 Anchetă după seria autoturismelor de lux arse în Iaşi. Cel mai recent caz, în Tătăraşi

Poliţiştii ieşeni au început o anchetă în cazul autoturismului de lux care a ars în noaptea de luni spre marţi, pe strada Ciurchi din Tătăraşi.

Mercedes-ul S65 AMG aparţinea unuia dintre membrii familiei Cheşcu, cea care deţine magazinele „Flux“ din Tătăraşi. Incendiul a izbucnit în jurul orei 1, flăcările fiind observate de un ieşean de la geamul unui apartament situat chiar pe strada unde era parcată maşina. Acesta a sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimisă o autospecială pentru stingerea incendiilor.

„La ora 00.47, pompierii au fost sesizaţi despre existenţa unui incendiu la un autoturism, pe strada Ciurchi, numărul 114. A fost trimisă la faţa locului o autospecială de la Detaşa­mentul 1 care a stins flăcările. În urma incendiului au ars farul dreapta faţă, elemente de caroserie, consumabilele de la motor, şi vopseaua de pe 30% din suprafaţa maşinii. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit“, a precizat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Acest model de Mercedes are un preţ de catalog de 250.000 de euro, dar dacă este rulată, preţul ajunge şi la un sfert. Pe site-ul Autovit.ro era ieri la vânzare un S65, fabricat în 2007, cu 45.000 km la bord, la un preţ de 70.000 de euro la care se adaugă TVA.

CITIŢI ŞI: Un Mercedes Clasa S al familiei Cheşcu, patronul FLUX, a ars ca o torţă noaptea trecută (FOTO&VIDEO)

Familia Cheşcu deţine trei magazine „Flux“ în Tătăraşi, un sediu de birouri şi o spălătorie auto.

De la începutul anului, în Iaşi au ars mai multe maşini de lux, iar în urma cercetărilor poliţiştilor s-a concluzionat că au pornit de la scurtcircuite. Pe 1 aprilie, un BMW a ars aproape în totalitate, la ora 3 noaptea, acesta fiind parcat în staţia de autobuz din zona Zimbru. Autoturismul fusese fabricat în 2003 şi şoferul le-a spus poliţiştilor că lucrase la partea electrică de curând.

Ulterior, în următoarea noapte, în jurul aceleiaşi ore, a ars aproape în totalitate un Mercedes, parcat în spatele cinematografului Dacia. Şi în acest caz, poliţiştii au concluzionat că incendiul a avut la bază un scurtcircuit.

Comentarii