Angajaţii de la Spitalul de Copii vor putea mânca la cantina-restaurant

miercuri, 21 decembrie 2016, 10:07
2 MIN
 Angajaţii de la Spitalul de Copii vor putea mânca la cantina-restaurant

Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi in­tenţionează ca anul viitor să redeschidă cantina-restaurant, unde să poată mânca toţi angajaţii unităţii medicale.

Decizia a fost luată în Comitetul Director, în urma mai multor solicitări din partea angajaţilor. În momentul de faţă, masa este asigurată pentru copiii internaţi, aparţinători şi pentru medicii de gardă. „Sunt angajaţi care vor să mănânce aici, având în vedere că sunt nevoiţi să stea peste program, însă chiar şi într-o zi normală de lucru, tot trebuie să îşi cumpere de mâncare de undeva. Este important să poată mânca o masă caldă la un preţ mic, mai ales că avem bucătăria noastră“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul spitalului.

Astfel, conducerea unităţii susţine că sistemul prin care se va face acest lucru va fi prin tichete valorice în valoare de aproximativ 10-12 lei pe care, cei care vor să mănânce în ziua respectivă, să le achiziţioneze în fiecare dimineaţă până la ora 9.00. Mai apoi, numărul tichetelor va fi centralizat şi transmis către bucătăria spitalului, pentru a se pregăti porţiile. Iniţial s-a dorit externalizarea serviciului, printr-o firmă de catering, însă conducerea unităţii susţine că această variantă nu a fost posibilă. „Aveam două soluţii, fie să externalizăm serviciul, fie să rezolvăm noi această problemă, prin bucătăria proprie. Codul fiscal a venit cu anumite modificări care au impus că dacă se găteşte şi se plăteşte masa, trebuie să fie o societate comercială care să aibă ca obiect de activitate alimentaţia publică. Astfel, soluţia legală era aceasta, cu tichete valorice. Acum sunt două săli de mese, una mare unde mănâncă medicii de gardă şi una mică unde coboară însoţitorii“, a completat managerul.

Cantina-restaurant a mai fost dată în folosinţă în 2012, când la conducerea spitalului se afla prof. dr. Marin Burlea.

Comentarii