Anul literar 2013 (II) Poezia şi critica literară

Ca şi anii trecuţi, poezia a avut parte de titlurile ei bune şi foarte bune. Din cărţile care au ajuns la mine şi pe care le-am citit, selectez fără dubii: Emil Brumaru, Rezervaţia de îngeri, o carte în care autorul Ruinei unui samovarîşi reciteşte şi îşi rescrie, cu nostalgie şi prospeţime, propria operă. Angela Marcovici (a.k.a Angela Marinescu) a publicat, la Charmides, placheta Intimitate, în linia lirismului visceral, frust, de forţă din cărţile anterioare. Ioan Es. Pop pune faţă în faţă, în volumul 1983. Marş 2013. Xanax, un poem amplu de acum 30 de ani, cu unul recent. Acelaşi Ioan Es. Pop, deja clasicizat, şi în textul îngropat, înaintea debutului, într-o revistă din Baia Mare, şi în apăsătoarea şi totuşi ludica transcriere a crizei mature. Traian T. Coşovei revine, la editura Tracus Arte, în stilul pe care l-a consacrat şi care l-a consacrat, cu volumul Aritmetica pleoapelor (când scriam aceste rânduri, Traian T. Coşovei încă mai pâlpâia; prin urmare, i-am recitit din altă perspectivă cartea: autorul Ninsorii electricea avut resurse să rămână acelaşi poet al iubirii şi al vieţii chiar şi în faţa morţii. Odată cu el, dispare nu doar un clasic al optzecismului, ci şi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ultimilor 30 de ani…). Nicolae Avram merită cu prisosinţă amintit, cu volumul All death jazz, care prelungeşte Federeii: aceeaşi poezie crudă, neiertătoare, autentică. 2013 a fost un an în care au dat foarte bune volume poeţi consacraţi ai douămiismului: Claudiu Komartin, cu excelentul Cobalt (o carte mai legată şi mai profundă decât au arătat unele texte de întâmpinare), Ştefan Manasia, cu Bonobo sau cucerirea spaţiuluişi V. Leac, cu Unchiul este mulţumit. Pe acestea, cel puţin, le ţin aproape pentru că merită o analiză mai atentă. În fine, recomand şi al doilea volum al lui Andrei Dósa, American Experience. Un volum demn de o receptare mai atentă, a dat ieşeanul Emanuel Guralivu, prin Un boxer cu pumnii fragili. La capitolul debut aş miza pe cartea lui Vlad Drăgoi, Metode, pe volumul lui Ştefan Baghiu, Spre Sud, la Lăcenişi pe Maldororiana semnată de Ana Ionesei. De alte volume, despre care doar am citit, fără să le fi avut în mână, nu e corect să aduc vorba aici.

Ţin să remarc o colecţie foarte frumoasă de poezie, apărută la atât de via editură Tracus Arte: în prezentarea grafică elegantissimă a lui Mircia Dumitrescu au apărut antologii (de unele e responsabil excelentul poet Teodor Dună) din operele lui Ioan Es. Pop, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Alexandru Muşina, Nichita Danilov, Augustin Frăţilă. O bucurie nu doar a sufletului, ci şi a ochiului; şi, de ce nu, a mâinii care ţine cartea, pentru că nici ea nu trebuie neglijată.

Capitolul cel mai consistent al acestui periplu este, ca şi în ultimii ani, cel al istoriei literare, al studiilor culturale. Sinteze de referinţă apar într-un ritm îmbucurător. Îngrijorător ar fi doar decalajul calitativ dintre critica literară, care ar trebui să îngâne sau, oricum, să urmeze literatura şi literatura propriu-zisă. Oferta domeniului e atât de variată, încât mă văd silit să fac o drastică selecţie. Sunt cărţi pe care oricine are de câştigat dacă le citeşte. Mircea Anghelescu a mers la originile unui fenomen care şi-a atins vârful de hidoşenie sub comunism, într-o documentată şi frumoasă carte intitulată Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea, supunând analizei câteva cazuri elocvente: Slavici, Arghezi, N.D. Cocea, Mircea Damian, Geo Bogza, Dragoş Protopopescu şi Zaharia Stancu. Gabriel Andreescu a demonstrat, verificând arhivele CNSAS, modul în care reputaţii, imagini publice au fost măsluite, într-o carte pe care o consider un eveniment: Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii. Caius Dobrescu a oferit o interpretare ideologică şi larg-culturală a criticii postbelice, în Plăcerea de a gândi. Moştenirea intelectuală a criticii literare româneşti (1960-1989). Nicoleta Sălcudeanu a demontat curajos strategiile de acaparare a puterii în cultura autohtonă de după 1990, în cartea Revizuire şi revizionism în literatura postcomunistă. Antonio Patraş a oferit, în două lucrări serioase, subtile, o imagine a ideologiei literare lovinesciene şi o reevaluare, din unghi mai larg decât cel strict estetic, a beletristicii acestuia, în E. Lovinescu şi modelele româneşti şi europene ale criticii literare interbelice, respectiv, Scriitorul şi umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu. Andreea Răsuceanu a urmărit traseele, iniţiatice sau nu, din proza lui Mircea Eliade, în Bucureştiul lui Mircea Eliade, într-un domeniu puţin încercat la noi, geografia literară. Reţin şi studiile lui Călin Crăciun (Etnoestetica), Laura Zăvăleanu (O lume într-un text. Predosloviile în literatura română veche) ori Ion Pop Curşeu (Magie şi vrăjitorie în cultura română). Un debut în forţă îi aparţine lui George Neagoe, care rescrie biografia şi, pe alocuri, chiar bibliografia lui Ştefan Aug. Doinaş în funcţie de documentele descoperite în arhivele CNSAS: Asul de pică. Sunt lucrări de erudiţie, care depăşesc sfera strictă a istoriografiei literare, mutând discuţiile la întâlnirea unor domenii diverse, care doar din prejudecată sau din comoditate pot fi socotite independente unul de altul. De observat că cele mai multe aparţin unor tineri cercetători, ceea ce confirmă ideea că există o nouă generaţie, deja maturizată, care îşi dă deja, iată, lucrările de referinţă. În 2013 au apărut şi sinteze semnate de Mihaela Ursa, Sanda Cordoş, Paul Cernat, Andrei Terian, la care, din păcate, nu am reuşit să ajung încă. Dar pot risca un pronostic mai mult decât optimist în legătură cu ele.

O apariţie specială o reprezintă studiul amplu şi enciclopedic al Adrianei Babeţi, Amazoanele. O poveste, care are ambiţia (transformată în performanţă) de a epuiza, cu şarm şi răbdare, subiectul.

Un eseu filosofic dens, cu multe sugestii venite dinspre literatură, a publicat Ştefan Afloroaei: Privind altfel lumea celor absurde.

Cum o antologie este o operaţie critică, tot aici reţin şi florilegiul realizat, stilizat, prefaţat de Elvira Sorohan din Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman, lucrarea cu răsunet european a lui Dimitrie Cantemir: Legende şi istorioare orientale, care mută în actualitate nu doar un foarte talentat povestitor, ci şi o lume îndepărtată, care avea gustul de a-şi explica totul printr-o poveste.

În fine, din domeniul memorialisticii, de notat sunt, cu siguranţă, cartea de convorbiri a lui Daniel Cristea-Enache cu Paul Cornea, Ce a fost? Cum a fost? şi savuroasele amintiri ale lui Ştefan Agopian, Scriitor sub comunism (abia apărută, dar în caseta tehnică e notat anul 2013).

Concluzii? Un an în care s-a adâncit criza beletristicii, a prozei în special, în care a strălucit, în schimb, istoria literară. Mă bucur, dar cu îndoială.