Arabul-huligan care a fugit din ţară vrea să se întoarcă la Iaşi

sâmbătă, 25 ianuarie 2014, 02:50
2 MIN
 Arabul-huligan care a fugit din ţară vrea să se întoarcă la Iaşi

Abo Baker (foto) este încarcerat în prezent în Armenia

Tânărul palestinian acuzat că a fugit din ţară după ce a înjunghiat un ieşean şi-a manifestat interesul de a se întoarce la Iaşi. Abo Baker, capturat în noiembrie 2013 în Armenia, se află în prezent încarcerat în această ţară, însă nu a putut fi extrădat din cauza procedurilor dificile din ţara în care se află. Recent, el a spus în faţa autorităţilor armene că îşi doreşte să ajungă la Iaşi. „Confirm că s-au deschis procedurile de extrădare şi fac precizarea că tânărul îşi doreşte să vină cât mai repede în România pentru a avea o contribuţie la anchetă“, a precizat Gianina Poroşnicu, avocata lui Abo Baker. Palestinianul a fugit din ţară după ce, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2013, în timp ce se afla cu prietena sa în clubul Bila 8, a fost implicat într-o altercaţie. Israelianul s-a certat cu unul dintre cu care intrase în altercaţie şi după ce aceştia au ieşit în faţa localului. Baker a scos un cuţit şi a înjunghiat în piept combatantul.
Procurorii ieşeni au aşteptat la vremea respectivă ca victima să îşi revină pentru a-i putea lua declaraţii, luând decizia de a propunere arestarea preventivă abia după ce Baker a plecat din ţară. Ahmed Baker urma să finalizeze în România anul V de facultate, el fiind student la UMF, la Medicina Dentară. Reprezentanţii universităţii au precizat că israelianul nu a mai promovat în ultimul an şcolar, mutându-se din vară la Universitatea „Apollonia“.

Comentarii