De Business

Punem punctul pe știi

Baronii asfaltului toacă banii europeni fără număr

Asfaltare de râsul curcilor în Bârnova (GALERIE FOTO)

vineri, 05 iulie 2013, 01:50
3 MIN

Pe un drum de exploatare agricolă din comună covorul asfaltic turnat de firma Moldotrans se putea rupe ieri cu mâna. Asfaltul era crăpat şi valurit din cauză că s-a trecut cu camioanele firmei imediat după ce a fost turnat. Patronul societăţii, Iulian Panaite şi-a recunoscut vina şi a spus că va refacere lucrare pe banii lui.

 

 
 Patronul firmei de construcţii Moldotrans Auto, Iulian Panaite, şi-a pus în cap o parte din locuitorii comunei Bârnova după ce a asfaltat în bătaie de joc o porţiune de drum de circa 100 metri. Compania ieşeană de construcţii a câştigat licitaţia privind asfaltarea a circa şapte kilometri de drum de exploatare agricolă, proiect finanţat din bani europeni prin Măsura 125, în cadrul căruia a mai modernizat un drum din Vişani, dar fără obiecţii. Totuşi, în cazul acestei porţiuni de drum, situată în pantă, angajaţii au început miercuri seară să asflateze din vale în deal. După ce au turnat primul strat, angajaţii au trecut cu camionul plin cu piatră pe acea porţiune, motiv pentru care s-au format văluriri în asfalt şi nici nu s-a realizat o priză suficient de puternică între stratul de asfalt şi fundaţie. Ieri dimineaţă, în schimb, constructorul s-a trezit pe şantier cu localnicii nemulţumiţi de modul în care a fost efectuată lucrarea. Asfaltul seamăna mai mult cu un gazon sintetic care putea fi în orice moment detaşabil cu mare uşurinţă. „Cred că acest constructor a înţeles sensul propriu al cuvintelor «covor asfaltic», priviţi, poate fi rupt cu mâna”, ne-a explicat un localnic. Patronul Iulian Panaite şi-a recunoscut greşeala făcută şi a dat asigurări că va suporta refacerea lucrării. „A fost o eroare şi mi-o asum. Nu trebuia să începem asfaltarea din vale. Asfaltul era fierbinte, s-a trecut peste el cu camionul plin şi s-a vălurit. Astăzi îl scoatem şi vom turna altul, dar din deal în vale. Să treceţi peste două zile să vedeţi cum este asfaltul. A fost respectat stratul de 5 centirmetri şi oricum mai urma şi stratul de uzură, dar vom remedia în scurt timp problema”, şi-a explicat eroare Iulian Panaite, patronul Moldotrans. Drept dovadă pentru situaţia prezentată, un angajat al executantului lucrării îndepărta, ieri, asfaltul proaspăt turnat folosindu-se doar de o lopată. Primarul din Bârnova, reprezentantul autorităţii contractante, a oferit, de asemenea, asigurări că lucrările vor fi executate profesionist în final. „Au fost nişte probleme, dar s-au rezolvat. Patronul şi-a recunoscut vina şi a spus că va suporta cheltuielile. A mai făcut un drum la Vişani, acela e foarte bun, sunt mulţumit. Îl va face şi aici la fel. Patronul a bătut palma cu localnicii, se va rezolva. Valoarea totală a contractului este de circa 800.000 euro, pentru 7 kilometri de drum, iar proiectul este finanţat din bani europeni”, ne-a spus Gheorghe Cazacu, primarul comunei Bârnova.
Patronul Moldotrans nu este la prima ispravă de acest gen. În 2011, Consilul Judeţean a reziliat contractul de modernizare a 40 de kilometri din DJ Iaşi – Grajduri – Vaslui, proiect european de 18 milioane de euro, deoarece asocierea Moldotrans&Jaop nu a reuşit să îndeplinească termenele. Într-un alt caz, patronul Moldotrans a fost nevoit să refacă un drum judeţean care duce spre Mănăstirea Hadâmbu, deoarece ar fi turnat asfaltul direct pe noroi, iar în câteva săptămâni s-a stricat. Lucrările au scos din bugetul judeţului circa 700.000 lei.

 

 

Comentarii