Atac sinucigaş în tribunal. Cel puţin şase persoane au murit

miercuri, 01 iunie 2016, 14:34
1 MIN
 Atac sinucigaş în tribunal. Cel puţin şase persoane au murit

Şase persoane au nurit, miercuri, într-un atac sinucigaş ce a vizat un tribunal din estul Afganistanului. 

Atacul a fost comis de patru talibani kamikaze şi reprezintă un semnal de alarmă referitor la faptul că insurgenţii sunt hotărâţi să continue lupta sub conducerea noului lor şef.

Atacul s-a produs în oraşul Ghanzi situat la 150 de km. la sud-vest de Kabul. Primul terorist sinucigaş s-a detonat chiar "la intrarea în Curtea de Apel", a infomat Minsiterul de Interne afgan într-un comunicat de presă.

Ceilalţi trei atacatori sinucigaşi au pătruns apoi în tribunal şi "au fost ucişi în schimbul de focuri" cu forţele de ordine din clădire. "Din nefericire, un poliţist şi cinci civili au fost ucişi", a mai precizat ministerul. Incidentul s-a soldat şi cu rănirea a 13 persoane, a informat  guvernatorul provinciei, Mohammed Hamim.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Moudjahid, a revendicat atacul pe contul său de Twitter.

Marţi, în nordul ţării, insurgenţii au ucis cel puţin 16 pasageri care se aflau în autocare despre care se presupune că aparţineau forţelor de securitate afgane. 

Comentarii