ATENŢIE la scările alunecoase! Un ieşean şi-a rupt piciorul drept la serviciu

vineri, 23 ianuarie 2015, 02:56
1 MIN
 ATENŢIE la scările alunecoase! Un ieşean şi-a rupt piciorul drept la serviciu

Şi-a rupt piciorul pe scările de la locul de muncă.

B.P., un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Dobrovăţ, judeţul Iaşi, a suferit o fractură la piciorul drept după ce a alunecat pe scări. Se pare că incidentul a avut loc la intrarea în sediul firmei la care lucrează. Astfel, un moment de neatenţie l-a costat scump pe ieşean, care a ajuns pe patul de spital.

Colegii de muncă au sunat repede la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor. Bărbatul a fost preluat şi transportat în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic „Sfântul Spi­ridon“.

„A fost un accident de mun­că, iar în urma investigaţiilor efectuate s-a constatat o fractură co­minutivă de femur drept şi fractură subteohanteriană femur drept. Pa­cientul a primit îngrijirile medicale de prim ajutor, a fost stabilizat şi in­ternat“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Spiridon.

Bărbatul a fost internat la Secţia de Ortopedie a unităţii medicale, unde va rămâne şi în zilele următoare, sub supravegherea medicilor, pentru tratament.
 

Comentarii