Au mai dres busuiocul

marți, 27 octombrie 2015, 19:00
5 MIN
 Au mai dres busuiocul

 

 
Concordia Chiajna – CSMS Iaşi 1-2 (1-0), în optimile de finală ale Cupei României la fotbal. CSMS s-a calificat în “sferturile” Cupei, câştigând în faţa echipei care a învins vineri, în Copou, în campionat.
 
 
Concordia: Matache – Grădinaru, Mamele, Tincu, Bărboianu – S. Pană (’56 – L. Ion), B. Madeira (’77 – Constantinescu) – Răsdan, Purece, V. Lazăr – Răducanu (’62 – Dina). Antrenor: Cornel Ţălnar.
CSMS: Grahovac – Mihalache, Ciucă, Dantas (’46 – Frăsinescu), Ţigănaşu (‘90^3 – Creţu) – Mitic – Böle, V. Gheorghe, Enescu, Bădic (’86 – Bosoi) – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
Arbitri: Cătălin Popa; Vladimir. Bîrleanu, Adrian Popescu.
Cartonaşe galbene: Grădinaru (’37) – Golubovic (’10), Mihalache (’22), Enescu (’84).
 
1-0, min. 27: Răsdan, cu un şut de la marginea careului mare, lateral dreapta, la colţul lung, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă;
1-1, min. 50: V. Gheorghe a centrat de pe dreapta, Bădic, nemarcat, de la 8 metri, a reluat simplu;
1-2, min. 70: Böle a centrat din lovitură liberă, lateral stânga, Ciucă a greşit reluarea, de la 6 metri, Bărboianu a pierdut duelul aerian cu Mihalache, care a recentrat, cu o lovitură de cap, din careul mic, lateral dreapta, iar “capul” lui Frăsinescu, de la 7 metri, poziţie centrală, l-a învins pe Matache.
 
 
După un sfert de oră în care Concordia şi CSMS au arătat de parcă au protestat faţă de ora de start a partidei, meciul de aseară din optimile Cupei a început, practic, cu o gafă uriaşă a lui Matache, comisă în minutul 17. Faţă de duelul din turul campionatului, când, practic, l-a lăsat pe Böle să marcheze golul care s-a dovedit a fi decisiv în economia partidei, portarul gazdelor a revenit după lovitura de cap a lui Golubovic şi a prins mingea. Faza l-a băgat în mână pe cel care va rămâne în istoria clubului Dinamo drept “eroul de la Liberec”, care a parat şutul lui V. Gheorghe de peste un minut. Focul aprins de ieşeni a pâlpâit doar două minute, gazdele marcând la prima încercare, semnată de Răsdan, în minutul 27 şi având apoi, între minutele 30 şi 36, alte cinci şuturi, între care cel puţin unul poate purta eticheta de “ocazie mare”, Răducanu, de la 11 metri, liber, nereuşind să-l învingă pe Grahovac. CSMS s-a trezit pe final, când Bădic a anunţat că e gata să-i demonstreze lui Napoli că a greşit că nu l-a folosit în ultima perioadă, deşi flancul stâng suferea din plin. Fotbalistul crescut la Iaşi a dat semnalul revenirii moldovenilor: a trimis, cu o lovitură de cap, pe lângă poartă, de la 6 metri, în minutul 39 şi a centrat, peste un minut, perfect pentru Böle, care nu a reluat grozav. Nici odihna nu i-a tăiat elanul lui Bădic, care a egalat la cinci minute după reluare. Ilfovenii au reacţionat palid în următorul sfert de oră, astfel încât moldovenii au îndrăznit şi mai mult şi au întors rezultatul, prin Frăsinescu, jucător care a înscris la cinci minute după ce Matache îl blocase pe Golubovic.
Abia la 1-2 Concordia şi-a creat primele ocazii importante ale actului secund, însă Grahovac a parat şutul lui Purece din lovitură liberă, lateral dreapta (’76), Lazăr (’81) a trimis peste poartă, după un corner în care ieşirea portarului oaspeţilor nu a fost reuşită, iar Frăsinescu a blocat şutul lui Purece din primul minut de prelungiri. Ratarea meciului şi, poate, a anului, avea să aparţină însă oaspeţilor: în minutul 90^4, Golubovic a scăpat singur cu Matache, i-a pasat lui Creţu, care, nejenat de nimeni, cu poarta goală, a trimis “peste”, de la 10 metri! Una peste alta, CSMS a obţinut un nou rezultat pozitiv pe arena din Chiajna, merge mai departe în Cupă, însă sporeşte regretele că a pierdut trei puncte importante în campionat în disputa de săptămâna trecută cu o formaţie modestă.
 
Jumătate de echipă nouă 
^ Concordia a avut printre titulari doi jucători de 20 de ani, Răsdan şi Grădinaru, şi unul de 19, Răducanu. Pe parcurs, a mai intrat şi un fotbalist de 21 de ani, Lucian Ion. Cornel Ţălnar a făcut două modificări faţă de formula de start cu care a învins vineri în Copou. Silviu Pană i-a luat locul lui Giurgiu, iar Răsdan, care a jucat mijlocaş dreapta,  a luat locul lui Serediuc, pe postul ultimului, fundaş dreapta, fiind coborât, de la mijloc, Grădinaru. În schimb, Napoli a mizat pe cinci titulari noi: Grahovac, Dantas, Ţigănaşu (deşi preşedintele CSMS, Florin Prunea, anunţase că fundaşul stânga, care a fost mult timp accidentat, nu va fi forţat), V. Gheorghe şi Bădic, care i-au substituit pe Caparco (nici rezervă ieri, pe bancă stând Hotoboc), Frăsinescu, Şt. Grigorie, Viveiros şi Voicu, ultimii trei nefiind incluşi în lot. Voicu nu a jucat pentru că a fost suspendat, banderola de căpitan de echipă fiind preluată de Mihalache, care a fost mutat fundaş dreapta; în locul lui, în centru, a fost folosit Ciucă, cel care fusese utilizat fundaş stânga iar în ultima perioadă. ^ În minutul 4, Bădic a înscris, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. ^ Ajutat de o portavoce, George Roiu, un fan al Iaşului care locuieşte în Bucureşti, şi-a făcut simţită prezenţa din plin şi aseară. ^ Florin Prunea (preşedinte, CSMS Iaşi): “Sunt bucuros că băieţii au dovedit că meciul din campionat de acasă, cu Concordia, a fost doar un accident. În viaţa mea nu îmi mai doresc să văd o evoluţie cum a fost cea de vineri şi cred că şi suporterii noştri gândesc la fel. E bine că mergem mai departe în Cupă, de mâine ne concentrăm la meciul de campionat, de la Ploieşti”.
 

 

Comentarii