Au „secat” relaţiile dintre CL Paşcani şi ApaVital în „războiul apei”

miercuri, 01 aprilie 2015, 01:51
3 MIN
 Au „secat” relaţiile dintre CL Paşcani şi ApaVital în „războiul apei”

Războiul apei de la Paşcani a rămas în coadă de peşte. Cele două proiecte de hotărâre a Consiliului Local referitoare la relaţia dintre municipalitatea păşcăneană şi ApaVital au fost retrase de pe ordinea de zi, la iniţiativa viceprimarului Vasile Axinte, întrucât primarul Dumitru Pantazi, care le iniţiase, nu a fost prezent la şedinţa în plen.

Primul proiect viza revocarea hotărârilor consiliului local prin care a fost reziliat contractul de delegare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat cu ApaVital în iulie 2014, a celei prin care Paşcaniul s-a retras din asociaţia judeţeană a localităţilor în care operează ApaVital şi a hotărârilor prin care cu prestarea serviciului a fost însărcinat fostul operator local, Prest Serv Apa.

Prin al doilea proiect de hotărâre, ApaVital urma să preia de la Prest Serv Apa şi activitatea de epurare a apelor uzate, împreună cu bunuri în valoare de 57,3 milioane lei, necesare prestării serviciului. În schimb, ApaVital ar fi plătit o redevenţă de 0,2 lei/mc de apă canalizată, echivalentă valorii amortizării bunurilor încredinţate de municipalitatea păşcăneană societăţii.

“În timpul discuţiilor, s-a invocat şi faptul că proiectele de hotărâre nu au fost documentate la nivelul comisiilor consiliului local. Comisia economică dăduse oricum luni aviz negativ proiectelor, pentru că ar fi lipsit din anexe contractul cadru dintre Paşcani şi ApaVital, cu modificările convenite săptămâna trecută. Din câte ştiu, contractul a fost trimis pe e-mail încă de pe 25 martie, dar probabil nu a ajuns şi la consilieri. Practic, este o nouă amânare, ceea ce este totuşi mai bine decât o respingere. Data viitoare, vor fi toţi în cunoştinţă de cauză”, a declarat prefectul Dan Cârlan (foto).

Propunerile adoptate săptămâna trecută presupuneau încheierea unui contract între ApaVital şi un reprezentant al locatarilor de pe scară, fără ca acesta să răspundă material pentru rău-platnici. Apometrele urmau să fie citite împreună cu angajaţi ai ApaVital, societatea urmând să sprijine reprezentantul locatarilor în repartizarea consumurilor individuale. 

De asemenea, datoriile acumulate în ultimele 9 luni ar fi urmat să fie reeşalonate. ApaVital a făcut ieri apel la păşcăneni să-şi achite facturile de până acum, angajându-se să ofere toate informaţiile şi consilierea necesare. “Înţelegem că mai este nevoie de timp până să asiguraţi o organizare conformă a condominiului sau să găsiţi o soluţie de separare de condominiu. Aceasta însă nu trebuie să ne afecteze nici nouă resursa financiară care asigură activităţile ce ţin sistemele de apă şi canalizare în parametrii de funcţionare. Suntem la dispoziţia dumneavoastră pentru orice întrebare legată de furnizarea serviciilor”, s-a adresat conducerea ApaVital către păşcăneni printr-un comunicat de presă. Conducerea ApaVital se va deplasa la Paşcani mâine dimineaţă, urmând să ţină audienţe la sediul secţiei locale, începând cu ora 10.00.

 
CITEŞTE ŞI:
 
 
Unul dintre proiecte vizează revocarea hotărârilor consiliului local prin care a fost reziliat contractul de delegare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat cu ApaVital în iulie 2014, a celei prin care Paşcaniul s-a retras din asociaţia judeţeană a localităţilor în care operează ApaVital şi a hotărârilor prin care cu prestarea serviciului a fost însărcinat fostul operator local, Prest Serv Apa.
 

 

Comentarii