Caută 
3 MIN
În materie de audit statutar, la nivelul Uniunii Europene (UE), de cca. Şapte ani nu s-a mai intervenit cu vreo normă semnificativă. Altfel spus, a rezistat o perioadă apreciabilă Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care reglementează auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate.
Însă, cu şi fără criză, câteva modificări tot s-ar fi impus. Să ne gândim doar la faptul că a devenit tot mai vizibil deficitul de armonizare ”la nivel înalt”, manifestat pe acest plan. Apoi nu este mai puțin adevărat că dat fiind faptul că băncile europene au înregistrat pierderi masive (2007-2009) din pozițiile bilanțiere şi extrabilanțiere deținute, a fost dificil de explicat modul în care auditorii au putut să furnizeze respectivelor bănci rapoarte „curate”. Altfel spus, auditul nu şi-a dovedit nici pe departe eficacitatea în contextul declanşării crizei financiare (cu referire la spațiul UE, dar nu numai). Dacă astăzi Comisia Europeană (CE) are pe rol modificarea cadrului normativ aplicabil auditului legal, acest lucru se datorează totuşi, în cea mai mare parte, crizei financiare. N-ar putea fi uşor de trecut cu vederea că unele State Membre (SM) au făcut eforturi imense, adoptând scheme de garanţii globale prin care au acoperit toate datoriile băncilor lor şi aprobând 546,08 miliarde € (4,5% din PIB) ca măsuri de recapitalizare (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uriâCOM:2011:0778:FIN:RO:PDF). Aşadar, ca în viitor să nu se mai poată pune problema ”dar auditul ce-a păzit?”, CE revede aspectele legate de etică, secret profesional, independenţă şi raportare în audit, precum şi normele asociate privind supravegherea. Aceasta presupune modificarea din temelii a Directivei 2006/43/CE privind auditurile legale, dar şi adoptarea unui regulament privind auditul statutar al entităţilor de interes public (EIP). De fapt, propunându-şi acest lucru, CE urmăreşte să introducă modificări fundamentale pe piaţa auditului, dar şi să stabilească procedurile de auditare a entităţilor şi relaţiile dintre consiliul de administraţie şi comitetul de audit. În acelaşi context, nu poate să rămână neobservat faptul că independenţa auditorului ajunsese cât se poate de discutabilă. Documentul de lucru al Serviciilor CE (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uriâSEC:2011:1385:FIN:RO:PDF), care însoţeşte propunerea de modificare a directivei sus-amintite, relevă că societăţile auditate sunt cât se poate de familiare cu auditorii lor, lucru ce contravine esenţei principiului independenţei. Evident, investitorii şi alţi factori interesaţi nu mai pot să aibă încrederea necesară în opinia formulată de auditori. Iată de ce, acum, CE se orientează către soluţia ”auditului pur”, vizând interzicerea prestării oricăror servicii în afară de cele de audit către entităţile auditate. şi în privinţa procedurii de desemnare a auditorilor, viitoarele norme sunt mult mai stricte, dându-se un rol mai important unui comitet de audit consolidat (cel puţin doi dintre membrii acestuia trebuind să fie independenţi şi cel puţin unul să aibă cunoştinţe în domeniul auditului). Pe de altă parte, CE intenţionează să introducă şi rotaţia obligatorie a auditorilor statutari după o perioadă de şase ani. În sensul mult-dorit al debirocratizării, de asemenea, sunt vizate unele schimbări: rezolvarea recunoaşterii reciproce de către toate SM a societăţilor de audit autorizate într-un SM şi introducerea Standardelor internaţionale de audit (ISA) la nivelul UE. Tot aici se încadrează şi imprimarea unui caracter opţional auditării conturilor/ situaţiilor financiare ale IMM. În fine, fără să uite necesitatea garantării abilităţii auditorilor şi societăţilor ce îndeplinesc anumite condiţii de a efectua audituri statutare competitive la EIP-uri, CE instituie şi un certificat paneuropean de calitate a auditului.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
