N

Băsescu: România este departe de a fi cea mai coruptă țară din UE

N

sâmbătă, 17 mai 2014, 15:31
2 MIN
 Băsescu: România este departe de a fi cea mai coruptă țară din UE

\N

România este departe de a fi cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, președintele Traian Băsescu.

”România s-a obișnuit să se autoflageleze. România este departe de a fi cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană și v-o spun ca om care știe acest lucru bine, (…) dar trebuie să ne batem toți pentru a schimba această percepție”, a spus șeful statului, prezent la o dezbatere cu tema ”Statul de drept și lupta împotriva corupției”.

Traian Băsescu a făcut referire și la problemele din sănătate.

”Mai sunt niște lucruri pe care le-aș observa: sisteme integral corupte, cum este sistemul de sănătate. Sigur, nu îi acuz pe toți medicii din sistemul de sănătate, dar cât timp avem trei tipuri de structuri în sănătate – avem cabinetul privat, avem spitalul privat și avem spital de stat – de unde credeți că se vor drena resursele, când medicii merg de la spitalul de stat și operează în spitalul privat? Marea problemă a corupților din sistemul de sănătate a fost blocarea noii legi a sănătății și asta este tot o acțiune care reflectă corupție, în ianuarie 2012, când am vrut să introducem o nouă lege a sănătății, care să rezolve această problemă”, a declarat șeful statului.

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, alături de primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, la o dezbatere organizată de Fundația Mișcarea Populară Alba și a avut o întâlnire cu Senatul Universității ”1 Decembrie 1918”. (Agerrpres)

Comentarii