De Business

Punem punctul pe știi

Becali a fost trecut în categoria creditorilor de rând la Avicola SA

miercuri, 02 martie 2016, 02:50
2 MIN
 Becali a fost trecut în categoria creditorilor de rând la Avicola SA

Creanţa patronului clubului Steaua la firma ieşeană a fost transferata în categoria celor care nu au la baza drept garanţie o ipotecă

 

Şansele latifundiarului Gigi Becali de a-şi recupera banii pe care pretindea că i-a împrumutat fermei de pui Avicola au scăzut considerabil. Lichidatorul societăţii ieşene au publicta varianta actualizată a tabelului definitiv de creanţe, potrivit căruia creanţa de 33,2 milioane lei pe care o revendică omul de afaceri bucureştean este una chirografară (n.r.-fără garanţie ipotecară, are la bază înţelegerea părţilor).

Actualizarea a fost efectuată în baza unei sentinţe definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Iaşi, care s-a pronunţat asupra cererii unui fost partener de afaceri al lui Becali. Gicu Onofrei, patronul firmei Emanuel Onofrei SNC din Botoşani, care are de recuperat de la Avicola circa 2,7 milioane lei, a cerut în mai multe procese scoaterea creanţei lui Gigi Becali din rândul celor garantate. Becali susţinea că a împrumutat firma printr-un contract din 2010, cu ajutorul căruia a obţinut rang de ipotecă superior asupra activelor firmei, fapt contestat de Onofrei. „În baza acestui contract, pârâtul Becali George a acordat debitoarei SC Avicola SA Iaşi un împrumut, aceasta din urmă garantându-l cu patrimoniul imobiliar. Se apreciază de către creditorul SC Emanuel Onofrei SNC că acest contract a fost încheiat în prejudiciul creditorilor SC Avicola SA întrucât prin încheierea sa pârâtul Becali George a obţinut o poziţie privilegiată la masa credală. Faţă de aprecierile reclamantei instanţa apreciază că se vehiculează această prezumţie fără a se dovedi în concret că între încheierea actului juridic şi prejudicierea creditorilor există o legatură intrinsecă de cauzalitate”, potrivit unei sentinţe a Tribunalului Iaşi din această speţă.

Contractul respectiv arăta că Becali a împrumutat firma cu 25,4 milioane lei, însă potrivit variantei actualizate a tabelului suma a crescut până la 33,2 milioane lei, doar că nu va mai avea întâietate la recuperare. Din tabel reiese că toţi creditorii Avicola au de recuperat 67,3 milioane lei, beneficiarii unor creanţe garantate fiind Banca Comercială Română (18,5 milioane lei), societatea Provimi România Craiova (1,7 milioane lei) şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (1,1 milioane lei).  

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii