Bodea şi Chirica se duelează în drum spre Primărie

marți, 08 martie 2016, 02:54
4 MIN
 Bodea şi Chirica se duelează în drum spre Primărie

Amenajarea de sensuri giratorii în Moara de Foc, în Podul de Fier sau la “Granit” sunt câteva din ideile lansate în discuţie de Marius Bodea. 

Candidatul liberal la Primărie, Marius Bodea, a ieşit la atac împotriva actualei administraţii a municipiului. Directorul Aeroportului a criticat o serie de măsuri luate de conducerea oraşului, apreciind că acestea pot fi considerate de tipul “piromanul pompier”.

Bodea a prezentat totodată propriile propuneri de soluţii pentru fluidizarea traficului în municipiu. “Ce se întâmplă este o acţiune de tipul «piromanul pompier». Cel care creează problemele vine acum şi ne dă lecţii despre cum, vezi Doamne, trebuie fluidizat traficul din oraş şi ne explică acest lucru într-un mod pedagogic, cu carioca în mână, de parcă ne-am fi născut ieri. Pe scurt, suntem luaţi de proşti. Acest lucru trebuie să înceteze”, a declarat Bodea. 

Acesta a precizat că amplasarea semafoarelor sau timpii acestora au fost stabilite în comisia de circulaţie din subordinea municipalităţii. Problemele înregistrate în trafic s-ar datora, în opinia liberalului, mai ales faptului că datele din studiul de trafic întocmit acum cinci ani şi care a stat la baza proiectului de management al traficului nu au fost actualizate.

Fără a-i pronunţa numele, Bodea l-a acuzat pe “viceprimarul cu atribuţii de primar”, respectiv pe Mihai Chirica, că a decis tăierea teilor de pe pietonalul Ştefan cel Mare, s-a opus ulterior replantării lor şi a dispus plantarea altor tei numai după ce a constatat că problema poate fi exploatată electoral. “Aceeaşi situaţie în cazul eşecului ruşinos în obţinerea titlului de capitală europeană a culturii. Actualul executiv a preluat managementul întregului proiect, a schimbat echipa, a gestionat dosarul. După eşecul ruşinos, în loc să îşi asume rezultatul, a căutat ţapi ispăşitori în persoana «ex-ului», a «incompetenţilor» şi «subiectivilor» de la Comisia Europeană. Ne-am umplut de ruşine în faţa Europei, în loc să analizăm motivele eşecului şi să căutăm soluţii pentru renaşterea culturală a Iaşului”, a precizat Bodea, care a acuzat aceeaşi indecizie şi în privinţa modernizării transportului public.

Contactat telefonic, primarul interimar Mihai Chirica a apreciat ca ipocrită atitudinea critică a liberalului. “Sincer, nu aş avea foarte multe de spus aici. Este o atitudine care arată o proastă cunoaştere a problemelor Iaşului. Nu vreau să intru în polemici inutile, când sunt atâtea de făcut. În managementul traficului a fost o aplicare a unui proiect european, care a analizat un întreg sistem, nu doar o intersecţie. În ce priveşte teii, să nu fim ipocriţi. A mai fost un viceprimar cu diverse atribuţii, parcă de la PNL, atunci când s-au luat deciziile şi nu i-am auzit pe liberali să spună că nu sunt de acord. Până la urmă, Bodea este produsul cel mai clar al USL, al înţelegerii dintre Nichita şi Fenechiu. Eu am ajuns în Primărie pe bază de competenţă, nu pe apartenenţă politică”, a spus Chirica. 

“Amenajarea de noi piste de biciclişti, sub forma unor magistrale care să străbată oraşul” 

Candidatul liberal şi-a prezentat propriile soluţii cu privire la managementul traficului. “Nu am descoperit eu roata. Sunt soluţii fie discutate, fie preluate de la specialişti în urbanism, inspectori auto, taximetrişti, chiar grupuri de discuţii on-line ale şoferilor ieşeni. Consider de bun-simţ ca onor comisia de circulaţie să le ia în considerare”, a spus Bodea.

Printre măsurile propuse de Bodea se numără amenajarea de sensuri giratorii în Moara de Foc, la intersecţia dintre şoseaua Păcurari şi strada Niciman, în Podul de Fier sau pe bulevardul Socola, la “Granit”. Bodea a propus şi reintroducerea culorii verde intermitent pentru virajul la dreapta în intersecţiile de unde a fost eliminat, amenajarea de benzi speciale pentru virajul la stânga, cu semafoare dedicate, reinstalarea cronometrelor semafoarelor, regândirea timpilor semafoarelor astfel încât pe bulevardele Independenţei, Socola sau Păcurari să poată funcţiona sistemul de undă verde, implicarea Poliţiei Locale în eliberarea benzii întâi de pe bulevarde sau introducerea de sensuri unice pe străzile din cartiere, ceea ce ar permite amenajarea de noi locuri de parcare şi ar fluidiza traficul.

“Este necesară organizarea transportului public metropolitan, pentru ca cei care locuiesc în afara oraşului şi lucrează în municipiu să nu fie nevoiţi să ajungă aici cu maşinile personale. Se impune amenajarea de noi piste de biciclişti, sub forma unor magistrale care să străbată oraşul dintr-un capăt în celălalt, astfel încât bicicleta să devină o alternativă reală la transportul clasic”, a încheiat Bodea.

Primarul interimar nu s-a pronunţat în detaliu asupra propunerilor făcute de Bodea, precizând că aşteaptă să vadă o formă concretă a lor. “Orice idee bună, chiar venită de la un contracandidat este de analizat. Soluţii cu siguranţă se vor găsi, pentru că traficul din 2000 nu seamănă cu cel din 2010, cu cel din 2015 sau cu cel din 2020. Avem tot timpul provocări ale momentului, care fac viabilă o soluţie nouă”, a spus Chirica.

 

Comentarii