Bronz pentru Bianca

joi, 25 februarie 2016, 02:43
2 MIN
 Bronz pentru Bianca

 

La 15 ani, nepoata fostului boxer Mihai Gearbă a urcat pe podium la Cupa României
 
După medalia de argint anunţată ieri de sportiva ieşeană Mădălina Tibichi de la CS Nicolina la tineret, aflăm astăzi că la Cupa României de box pentru junioare,  Iaşul a mai obţinut o medalie, de bronz, prin sportiva Bianca Cobzaru, la categoria 52 de ani. Sportiva în vârstă de 15 ani, legitimată la CFR Iaşi, unde se pregăteşte cu Constantin Brânzei, reînnoadă tradiţia boxului ceferist ieşean care a obţinut primele medalii ieşene, prin Laura Ştefănescu (aur) şi Simona Popescu (argint). Ieşeanca, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr. 14 “Gheorghe Mârzescu”, a avut o comportare bună şi în semifinală, punându-şi adversara la podea în prima repriză, dar a fost declarată învinsă. Cu toate acestea, antrenorul lotului naţional feminin,. Adrian Lăcătuş, şi multipla campioană naţională, Steluţa Duţă, au avut numai cuvinte de laudă la adresa Biancăi. Lăcătuş a îndemnat-o pe ieşeancă se facă o dublă legitimare cu Steaua, pentru a fi mai aproape de ochii selecţionerului în vederea cooptării la lotul naţional. Sportiva este descoperită şi antrenată de către prof. Constantin Brânzei, la sala de box “Nicu Branzei” din incinta staţiei CFR Socola. De remarcat faptul că Bianca este nepoata unui cunoscut boxer ieşean, Mihai Gearbă. 

Comentarii