De Business

Punem punctul pe știi

Campioni la fonduri europene

Comuna Prisăcani a reuşit să acceseze cele mai multe proiecte din cadrul GAL „Ştefan cel Mare”.

vineri, 15 mai 2015, 01:50
2 MIN
 Campioni la fonduri europene

Comuna Prisăcani a bătut un record printre comunele arondate Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Ştefan cel Mare”, reuşind să acceseze 20 de proiecte cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 340.000 euro. Membrii GAL-ului au organizat, ieri, cea de-a treia conferinţă de presă impusă de Uniunea Europeană pentru promovarea rezultatelor implementării strategiei de dezvoltare locală.

Potrivit managerului Cristian Matachi, în prezent s-a ajuns la un grad de contractare de 98% şi la un grad de 60% din implementare. „La un moment dat eram ultimul GAL care nu prea reuşea să pornească la drum, în timp ce alte asociaţii aveau deja proiecte în implementare, şi nimeni nu ne dădea şanse. Acum ne apropiem de finalizare şi ne pregătim de noul program şi noua strategie de dezvoltare. În primul program, 2007-2013, am avut cinci modificări de strategie până să reuşim să cheltuim cele 2,5 milioane euro nerambursabile”, a declarat Cristian Matachi, manager GAL „Ştefan cel Mare”.

În prezent mai trebuie contractate 3 proiecte pe măsura 112 privind sprijinirea tinerilor fermieri, cu o valoare totală de 80.000 euro, şi un proiect de 15.000 euro pe măsura 421 referitoare la implementarea proiectelor de cooperare (n.r. – alocare de fonduri pentru stagii de pregătire şi vizite la GAL-uri din Europa). Potrivit centralizării prezentate ieri, comuna Dobrovăţ a absorbit cea mai mare sumă din unităţile adminsitrativ teritoriale, respectiv 668.500 euro cu nouă proiecte contractate. A doua comună după valoarea proiectelor contractate este Aroneanu, cu nouă proiecte în valoare de peste 445.000 euro. Totuşi, surpriza plăcută din actualul Program Naţional de Dezvoltare Rurală’este comuna Prisăcani, unde 20 de beneficiari privaţi au reuşit să contracteze foduri nerambursabile pentru dezvoltarea culturilor sau a unor microferme.

Prisăcănenii au adus în comună circa 340.000 euro, din care 13 tineri fermieri şi-au început o afacere, iar şapte familii şi-au înfiinţat mici ferme de subzistenţă. Totodată, tinerii fermieri din Prisăcani au accesat mai bine de jumătate din proiectele finanţate prin intermediul Măsurii 112 şi aproape un sfert din proiectele Măsurii 141. „Am lucrat 30 de ani în producţie agricolă şi înainte să fiu primar am participat la cursuri în Franţa şi Germania pe acest domeniu. În loc să rămân acolo, când majoritatea tinerilor pleacă în străinătate, am ales să mă întorc, am devenit primar şi mi-am zis că voi face tot posibilul să ţin tinerii în România. Aceste 20 de proiecte sunt 20 de cazuri de tineri care au rămas în comuna Prisăcani pentru a ajuta la dezvoltarea mediului rural. Celelalte comune din GAL au ales să depună proiecte pe primărie şi să achiziţioneze câte un utilaj, noi am zis să punem accent pe beneficiarii privaţi pentru a-i învăţa să gestioneze banii europeni, pentru că proiectele au o durată de cinci ani de acum”, a declarat Constantin Chirilă, primarul comunei Prisăcani. Din GAL „Ştefan cel Mare” fac parte 14 autorităţi publice locale (nouă din Iaşi şi 5 din Vaslui) şi 27 sunt agenţi economici, plus reprezentanţi ai societăţii civile.

 

 

Comentarii