Când se va construi marele stadion al Iaşului, al doilea ca mărime din ţară, de la Ciric?

sâmbătă, 10 iunie 2017, 02:02
2 MIN
 Când se va construi marele stadion al Iaşului, al doilea ca mărime din ţară, de la Ciric?

Primăria a stabilit recent, cu exactitate, amplasamantul viitorului mare complex sportiv al oraşului. Acesta ar urma să cuprindă, printre altele, o mare sală polivalentă, dar şi un stadion de 40.000 de locuri, ce ar fi al doilea ca mărime din ţară, după Arena Naţională. Alte oraşe mari din ţară au construit stadioane moderne pe bani de la Guvern. Iaşul abia trage speranţe pentru bani de la buget destinaţi sălii polivalente din viitorul complex Ciric.

Municipalitatea a stabilit cu exac­titate amplasamentul în care intenţionează să construiască vi­ito­rul mare complex sportiv al ora­şului. Ansamblul ar urma să cuprindă un stadion, o arenă de tenis şi o sală polivalentă. Dintre cele trei proiecte, cel mai avansat pare a fi ultimul menţionat. Dacă s-ar con­strui, stadionul ieşean ar fi al doilea cel mai mare din ţară, după Arena Naţională.

S-au alocat deja bani de la bugetul local

În acest an, Primăria a prevăzut în bugetul local o sumă de 500.000 lei pentru proiectare. Celelalte două sunt gândite, deocamdată, pe termen mediu şi lung. Însă cert este că municipalitatea a demarat procedura pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru realizarea complexului sportiv. Până acum a fost emis un certificat de urbanism, din care rezultă că Primăria vrea să amenajeze complexul pe o suprafaţă de 18,7 hectare din platoul Moara de Vânt –  zona Podgoria Copou (din zona Pensiunii Alexia şi până în zona amplasamentului prevăzut pentru Spitalul Regional de Urgenţe, cu deschidere la drumul betonat care trece prin centrul platoului).

În decembrie 2014, fostul primar Gheorghe Nichita a prezentat mai multe planşe care ilustrau un complex sportiv de anvergură: stadion cu 40.000 de locuri, o sală polivalentă cu 10.000 de locuri şi o arenă de tenis cu 4.000 de locuri. Însă singurul pas concret pentru urnirea proiectului a constat în alocarea celor 500.000 lei pentru proiectarea sălii polivalente în acest an. Mai mult, Primăria a so­licitat sprijin de la Guvern abia în acest an, şi tot în cazul sălii polivalente.

„Referitor la construirea unui stadion de fotbal în municipiul Iaşi, vă informăm că autoritatea locală nu a depus solicitare pentru includerea acestui obiectiv în cadrul subprogramelor derulate de către Compania Naţională de Investiţii şi, ca urmare, nu a fost luat în evidenţă“, se arată într-o adresă a Ministerului Dezvoltării, publicată pe site-ul Camerei De­putaţilor sub formă de răspuns la o interpelare a deputatului PNL de Iaşi Costel Alexe.

Al doilea mare stadion

În ultimul timp, mai multe oraşe din ţară au beneficiat de fonduri guvernamentale pentru construirea de stadioane, iar printre acestea se numără Clujul, Craiova, Târgu Jiu, Ploieştiul, Aradul şi, evident, Bucureştiul. Dacă Iaşul va avea acest stadion modern cu 40.000 de locuri, acesta ar fi al doilea ca mărime din ţară, după Arena Naţională din Capitală (peste 55.000 locuri), şi înaintea celor din Cluj (cca 30.000 de locuri) şi Timişoara (38.000 de locuri).

Comentarii