Caută 
3 MIN
Vrem ca oraşul să obţină statutul de Capitală culturală europeană, dar nu ştim ce putem arăta lumii mai frumos decât ceilalţi.
Competiţia naţională pentru titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021 se anunţă acerbă, deşi e încă în faza strângerii semnăturilor de susţinere. Toate marile oraşe ale ţării care nu se află în umbra Bucureştiului aspiră la acest titlu. Ba chiar şi Aradul vrea să ia exemplul Sibiului, capitala din 2007. Probabil că întrecerea ar fi decurs cinstit cel puţin o vreme dacă ministrul Culturii nu şi-ar fi băgat coada, dezechilibrând jocul. Bucureşteanul Daniel Barbu şi-a anunţat susţinerea pentru Timişoara în această cursă. Din nefericire pentru ceilalţi concurenţi, actualul ministru are şanse să fie în funcţie şi în 2015, când România va face cunoscute oficial oraşele candidate la prestigiosul titlu, câştigătorul urmând să fie desemnat doi ani mai târziu.
Reacţia clujenilor la lobby-ul ministrului Culturii a fost cea mai vehementă, semn că bătălia se va da între aceste două oraşe. În schimb, în fosta capitală a Moldovei nu prea a avut cine să protesteze. Aici, campania este încă în chinurile lansării, iar administraţia locală – cea care trebuie să coordoneze poate cea mai îndrăzneaţă şi mai importantă desfăşurare de forţe de la Unirea Principatelor încoace – încă nu a stabilit planul de acţiune. Din mijlocul uriaşului şantier în care s-a transformat oraşul în ultimii ani aproape că nu se vede proiecţia pe anul 2021. Putem presupune că străzile vor fi, în sfârşit, gata de modernizat, că autostrada nu va mai fi doar în stadiu de proiect, la fel ca şi aeroportul.
Şi totuşi, cu ce am putea lua faţa celor două oraşe din vest, ambele mult mai bine situate din punct de vedere economic? Tradiţia culturală, net favorabilă Iaşului, pare că s-a frânt în ultimii ani, cât timp principalele instituţii de cultură au avut de suferit de pe urma renovărilor care le-au salvat de la prăbuşire fizică. Abia de curând Teatrul şi mai ales Opera au reizbucnit în ropote de aplauze, dar numai cu aceste flori nu vom lua titlul. Situată la confluenţa mai multor drumuri europene importante, Timişoara mizează pe cosmopolitismul ei, având teatre inclusiv pentru minorităţile maghiară şi germană, dar şi un Palat al Culturii şi chiar o Piaţă a Unirii – un spaţiu public mult mai bine utilizat decât ”tiza” sa de la Iaşi. Nu în ultimul rând, vechile clădiri – deşi neîngrijite în mare parte – amintesc, ca şi la Sibiu, de vremurile stăpânirii habsburgice, pe când în Iaşi nu a rămas mare lucru din oraşul antebelic în afara edificiilor care constituie, fiecare, un simbol al comunităţii. Rămâne, aşadar, întrebarea ce ar avea de arătat Iaşul lumii. Ne lipsesc festivalurile şi sărbătorile culturale de anvergură. Numai cu un Târg de oale – al cărui brand, Cucuteni 5000, este şi el ameninţat de Sibiu după câteva descoperiri arheologice – şi un pelerinaj religios în mijlocul toamnei, acest capitol din prezentarea Iaşului va fi extrem de subţire. Ne-ar mai trebui câteva atuuri, care să reuşească să acopere probleme cotidiene precum puzderia de cerşetori şi de câini, scuipaţii şi gunoaiele aruncate pe stradă, lipsa parcărilor şi a pistelor pentru biciclete etc. etc. Mai avem timp şi şanse să le (re)găsim sau mai bine ne pregătim pentru candidatura din 2035?
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
