Cântec, joc şi poftă bună

* E vârf de sezon estival, acea perioadă cu preţuri mari, pe măsura aglomeraţiei din staţiuni, şi cererea e atât de mare, încât nici berea n-are timp să se răcească (unii spun că vara asta e şi mai multă lume pe litoral, fiindcă la mare apar specii de pokemoni de apă greu de întâlnit prin alte zone). Pare interesant de aflat cum se descurcă puhoaiele de români cu mâncarea; iată de ce suntem chiar într-un restaurant de pe litoral, pentru a analiza situaţia la faţa locului. Stăm de vorbă cu maestrul bucătar:

– Vă rog să vă prezentaţi, întâi de toate.

– Întâi de toate, sunt Chef Aurel, aşa mă ştie lumea.

– Chef, adică şef peste bucătari, maestru în arta culinară, nu?

– Chef, adică aşa se pronunţă, chef, ca la chefal sau chefir. Vine de la chefliu, aşa m-au poreclit. Sunt şi şef peste bucătari, supraveghez fetele cum actualizează şi updatează produsele din magazie.

– Actualizează? Cum aşa?

– Cu şpaclul! Acum adună mucegaiul şi ce-a mai crescut pe cărnuri şi brânzeturi. Nu ştiu să spun ce anume, că nu-s botanist sau zoolog.

– Aha! Aruncă părţile rele şi le folosesc pe cele bune, nu?

– Nu! Cum să arunce bunătate de părţi rele? Le schimbă destinaţia! Meniuri noi, din bube, mucigaiuri şi noroi, asta e deviza noastră. Foarte mulţi chiar asta cer, brânzeturi cu mucegai, cum au străinii.

– Aveţi Roquefort, gorgonzola, Bleu d’Auvergne sau Stilton, de exemplu?

– Avem caş cu mucegai, brânză de vaci cu mucegai, caşcaval cu mucegai, lapte cu mucegai, iaurt cu mucegai şi brânză de burduf cu mucegai. Şi altele, de care străinii nici n-au auzit. Arătaţi-mi un francez care să fi mâncat roşii şi castraveţi cu mucegai sau pâine cu mucegai!

– Deci oferiţi clienţilor mâncare mucegăită, nu?

– Localul e cu specific internaţional, deci oferim şi bucătărie asiatică…

– Înseamnă că există şi un bucătar chinez…

– E chinez, aşa-i! A avut un chioşc cu chinezării, dar a dat faliment şi s-a reprofilat pe gătit. Foarte isteţ, îi merge mintea, valorifică tot ce prinde.

– "Tot ce prinde" nu e o formulare prea fericită, riscă să apară interpretări…

– E formularea corectă. Eu nu mă bag peste domeniul lui, că-s dolofan şi mă mişc mai greu, dar el se luptă, aleargă… A fost să prindă, că am avut masă organizată, şi s-a întors zgâriat şi plin de muşcături!

– Mă faceţi să-mi fie teamă! Adică vă referiţi la… adică Azor, cum ar veni?

– E treaba lui! Mai demult mi-a explicat prin semne că la ei se mănâncă tot ce are două, patru sau mai multe picioare, mai puţin mesele şi scaunele.

– Cine vine în control caută marfă depozitată în condiţii necorespunzătoare: aici cum aţi depozitat produsele?

– În curte, că magazia e răcoroasă şi dormim noi în ea. Dacă rezistă, rezistă; dacă se strică, se transformă şi le folosim în noua formă. Apa se transformă în gaz sau gheaţă şi rămâne bună, nu?

– Apa da, dar roşiile alea, din lădiţe, pline de mucegai şi moi ca o pastă, nu cred că se mai pot folosi…

– Credeţi greşit. Aţi spus "ca o pastă": exact asta au devenit, pastă de tomate bio, prin chifligire naturală, fără fierbere, cu vitamine! Iar mucegaiul e antibiotic: dacă un client se zgârie cu furculiţa nu-i mai bine să previi?

– Dar văd viespi şi muşte în jurul lor!

– Ele arată că mâncarea e comestibilă; am avut produse de care nici gândacii nu se apropiau, iar şoarecii care au gustat din ele au crăpat…

– În meniu aveţi chiftele, sarmale, mici, ardei umpluţi şi ciorbă cu perişoare, dar pe aragaz e doar o oală cu un fel de amestec: care e secretul?

– E secretul amestecului: dacă se pune pe grătar devine mici, dacă se prăjeşte în ulei se face chifteluţă, dacă se fierbe în apă devine perişoară şi dacă se înveleşte în viţă e sarma. Tot cu el umplem ardeii şi, dacă îi punem zahăr şi cremă, devine tiramisu!