Caută 
3 MIN
Oricât ar mai miza pe histrionismul liderului, în sensul că una spune public şi alta va face în culise, activul PSD i-a înţeles abandonul şi, în parte, neputinţa. Este doar o chestiune de timp până când buimăceala din partid se va transforma în furie, iar rolul lui Dragnea, pus în discuţie.
În preziua vizitei la Bucureşti a lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, Liviu Dragnea depune (temporar) armele anti-justiţie. Prin înlocuirea lui Nicolae Şerban de la şefia Comisiei juridice din Senat cu Robert Cazanciuc, şeful PSD trage pe linie moartă un zelot al penalilor şi readuce într-o poziţie importantă pe ministrul Justiţiei din guvernul Victor Ponta, criticat de pe atunci în partid fiindcă blocase un alt proiect al graţierii. Să nu ne amăgim că renunţarea la proiectul graţierii este pur şi simplu un soi de „ofrandă” diplomatică pentru oficialii UE. Liderul PSD nu e genul de individ care are noaptea coşmaruri din cauza perspectivei unor severe penalizări europene. Şi nici nu se iluzionează că va reveni în categoria oficialilor frecventabili, după ce a ajuns persona non grata în urma OUG 13.
Transformarea lui Dragnea dintr-un leu turbat într-un mieluşel rămâne încă un subiect de speculaţii care au inundat mediul online, cu explicaţii plecând de la somaţii şi avertismente externe dure, arătatul pisicii cu afacerile de la Tel Drum, până la negocieri de culise pentru salvarea libertăţii personale.
Clar este că, în ultimele săptămâni, Dragnea a fost înghesuit de justiţie şi căile spre putere i s-au închis. Pe 24 aprilie, Înalta Curte a menţinut condamnarea din dosarul Referendumul. Pe 4 mai,Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului pe legea 90, blocând posibilitatea ca un condamnat penal să ajungă premier. Timpul curge acum spre un nou termen la Înalta Curte şi o posibilă condamnare pentru instigare la abuz în serviciu. Ar putea fi ultimele luni de libertate şi, dacă nu a fost cumva momit cu o salvare individuală ca să-şi înmoaie zelul anti-justiţiar, avem, de fapt, de-a face cu un om pur şi simplu resemnat.
Oricât ar mai miza pe histrionismul liderului, în sensul că una spune public şi alta va face în culise, activul PSD i-a înţeles abandonul şi, în parte, neputinţa. Este doar o chestiune de timp până când buimăceala din partid se va transforma în furie, iar rolul lui Dragnea, pus în discuţie. Misiunea asumată în partid a fost să-i scoată pe unii din puşcării şi să creeze noi portiţe pentru furt. Îngroparea legii graţierii nu le mai poate oferi salvarea. Se revine la perspectiva de coşmar de pe vremea lui Ponta („Dacă nu ies preşedinte, SCAPĂ CINE POATE”), pe care nu o mai credeau posibilă după alegerile din decembrie 2016. Vor aştepta sentinţa Înaltei Curţi, dar gravitaţia se mută deja în jurul lui Sorin Grindeanu.
Abandonul lui Dragnea este o victorie a societăţii civile, a protestatarilor, care au reuşit să blocheze acţiunile unuia dintre cele mai fără de scrupule personaje politice de după 1989. Reacţia îndârjită a străzii a fost mult peste ceea ce fusese luat în calcul şi a pus România pe harta societăţilor inspiratoare într-o Europă fără busolă.
Ordonanţa 13 ori retragerea proiectului legii graţierii sunt însă doar părţi ale operaţiunii mult mai ample de destructurare şi punere în discuţie a legislaţiei anticorupţie.Ce ne facem, de pildă, cu dezincriminarea conflictului de interese, proiect aprobat deja în Cameră? Efectele devastatoare pe termen lung pentru societate pot întrece cu mult consecinţele graţierii. Care este rostul comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor prezidenţiale din 2009, altul decât acela de a intimida şi pune în discuţie mandatul şefei DNA? Ce surprize sinistre mai pot ascunde proiectele de modificare a codurilor penale pe care Tudorel Toader le-a temporizat? Legea graţierii a fost strâns legată de exerciţiul autorităţii şi puterii personale a lui Dragnea în PSD. Dar există nenumărate formule şi proiecte în jurul cărora interesele penalilor încă se poate regrupa spectaculos.
