Caută 
3 MIN
\N
Unde oare este Dreapta?
Săritura cu paraşuta a Elenei Udrea fost, fără îndoială, cel mai marcant eveniment al primei săptămâni de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Saltul în gol al blondei de 40 de ani se integrează perfect în atmosfera generală de vacanţă, de şuetă, de petrecere presărată cu glume răsuflate, în care au intrat candidaţii şi partidele deopotrivă. Din motive diferite: PSD, pentru că s-a văzut cu toţi sacii în căruţa; ceilalţi, pentru că simt că vor fi bătuţi măr.
Apropo de măr (simbolul de pe capul PMP), el pare a fi în aşteptarea săgeţii, dar nu a celei lui Wilhelm Tell, ci a celei a liberalilor. Căci, există, totuşi, în această lâncezeală electorală, un soi de căutare a partenerilor compatibili, o tatonare a terenului politic în vederea angajării unor căsătorii temporare, reciproc avantajoase. Pentru oamenii politici. Pentru mereu aceiaşi oameni politici.
De fapt, singura miză electorală a acestor alegeri pentru Parlamentul European pare să fi devenit tocmai exersarea compatibilităţilor. Dacă stânga, reprezentată de PSD, şi-a găsit rapid nişte tovarăşi de drum (nesemnificativele şi consecventele PC şi UNPR), rămâne de văzut dacă şi ce fel de nuntă va face dreapta.
Previziunea deloc hazardată a unora, potrivit cărora, cumulate, rezultatele de la europarlamentarele de pe 25 mai ale partiduleţelor de dreapta (PNL, PDL, PMP şi restul) ar depăşi scorul PSD et comp. nu spune până la urmă mare lucru. Dar poate produce efecte în timp. Faptul că PSD mai pomeneşte, din când în când, de defunctul proiect numit păcăleala USL, e menit a submina tocmai eventualul demers de reconstrucţie a unei drepte unite.
Dar, a defini dreapta, doar prin raportare la nişte lideri depăşiţi de vremuri, care se autodeclară cu de la sine putere de dreapta, prin apelul la stupida retorică de campanie, în care se promite orice, sau prin aparenta poziţionare a acestor partide la dreapta PSD etc. nu reprezintă temeiul cel mai solid şi nici cel mai credibil al unei construcţii politice eficace.
Dacă arma electorală deloc secretă a PSD a rămas, în ultimii 25 de ani, recursul la ajutoarele sociale, inducând oamenilor sărmani (tot mai mulţi şi tot mai sărmani!) falsa impresie că nu sunt singuri pe lumea asta, este infinit mai greu de spus în ce a constat arsenalul dreptei. Istoria de după 1989 ne arată că, ori de câte ori au intrat în războiul electoral, formaţiunile de dreapta s-au întors tot la pomenile electorale. Să ne aducem aminte doar de generozitatea iresponsabilă a PNL din 2008, dar şi de sacoşele pline ochi ale PDL, din timpul parţialelor de dinainte de crunta prăbuşire din 2012.
Pentru ca dreapta unită să mai aibă, în viitorul apropiat, succes, trebuie inventată mai întâi o poveste politică frumoasă. O poveste despre schimbare. Dar în ce constă schimbarea?
