Cât de toxice au devenit astăzi reţelele sociale?

Coperta ultimului număr din săptămânalul The Economist este despre Reţelele Sociale. Mai precis despre impactul negativ al acestora: "Reţelele Sociale ameninţă democraţia". Acest gen de îngrijorări au devenit tot mai frecvente, în contextul informaţiilor despre amestecul Rusiei în trecutele alegeri prezidenţiale americane, ulterior al celor din Franţa sau, într-o mai mică măsură, din Germania. Este de altfel şi motivul pentru care reprezentanţi ai Facebook, Google şi Twitter au fost convocaţi recent în faţa unei comisii a Congresului American. Prilej cu care am aflat o serie de informaţii interesante. Facebook a făcut public faptul că peste 140 de milioane de americani au fost expuşi, într-o formă sau alta, unor campanii de dezinformare fabricate, între altele, în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului, în special în aşa numita "Internet Research Facility", de la St Petersburg, considerată o adevărată fabrică de troli pe Internet. La rândul lor, YouTube, care aparţine Google, şi Twitter au descoperit peste 1100 de clipuri video, respectiv aproape 37 de mii de conturi false, cu aceeaşi destinaţie.

Unele dintre postările de pe reţelele sociale au fost "mesaje publicitare" plătite. Însă cele mai multe au avut la bază postări obişnuite devenite virale care au fost apoi rostogolite în spaţiul virtual. De pildă, relatează publicaţia online Daily Beast, unul dintre numele celebre de pe Twitter, Jenna Abrams, ale căror postări provocatoare (între care multe vizau accentuarea unor falii din societea americană, cum ar fi cele de natură rasială) au fost citate de o mulţime de nume marcante din mass media, de la The New York Times, Washington Post şi Huffington Post până la CNN, BBC, France 24 sau The Telegraph, nu era nimic altceva decât un cont fictiv inventat de instituţia din St Petersburg menţionată mai sus. Experţii în manipulare dispun acum de instrumente ideale, extrem de eficiente şi relativ ieftine, pentru a crea şi amplifica tensiuni sociale în spaţiul public sau chiar pentru a mobiliza mişcări de protest apăsând pe pedale emoţionale prin circularea unor mesaje total sau parţial false. În plus, ei au la dispoziţie informaţii extinse pe care nici nu visau să le aibă în trecut despre comportamentul electoral şi simpatiile politice ale recipienţilor potenţiali ai mesajelor respective. Pentru că ansamblul de Like, Share sau Comentarii, de pildă de pe Facebook, permite celor care le studiază să elaboreze un profil detaliat (simpatii şi antipatii, frustrări, resentimente etc.) al "ţintelor" avute în vedere.

Nu cu mult timp în urmă reţelele sociale erau ridicate în slăvi, fiind considerate instrumente globale benefice în slujba democraţiei, libertăţii de expresie, pluralităţii, împotriva unor regimuri autoritare sau a unor abuzuri ale guvernanţilor. Am avut chiar o "Revoluţie Twitter" la Chişinău. La fel, o bucată de vreme erau nelipsite în cadrul seminariilor despre democraţie comunicările şi discuţiile privind rolul benefic al reţelelor sociale în declanşarea şi întreţinerea revoltelor populare cunoscute sub numele de Primăvară Arabă. Ca să nu mai vorbim de rolul cu adevărat important jucat de aceleaşi instrumente în iniţierea şi amplificarea protestelor de stradă de la Kiev, cunoscute sub numele de Euromaidan. De altfel şi la noi s-a vorbit mult, s-au scris o mulţime de articole şi chiar cărţi pe seama rolului important jucat de Facebook la ultimele alegeri prezidenţiale în favoarea lui Klaus Iohannis şi în defavoarea lui Victor Ponta.

Între timp însă entuziasmul s-a diminuat masiv. Brexitul şi victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, ulterior alegerile din Franţa sau puseele secesioniste din Europa au arătat celor încântaţi iniţial de rolul benefic jucat de reţelele sociale în promovarea valorilor democratice şi cealaltă faţă a medaliei. Nu e singurul exemplu. Dacă cu doar câţiva ani în urmă cercurile progresiste de stânga îi admirau pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, sau pe Edward Snowden, acestea şi-au schimbat radical părerea văzând rolul jucat de aceştia, sub bagheta Moscovei, în favoarea lui Donald Trump sau a unor mişcări secesioniste precum cea din Catalonia. Ceea ce probează un avertisment, din păcate, adesea ignorat în istorie, "Ai grijă ce-ţi doreşti…" Şi e foarte posibil ca acelaşi fenomen să îl vedem, în oglindă, de partea cealaltă a spectrului politic american, la republicani care, în proporţie importantă, consideră astăzi că acest gen de îngrijorări sunt exagerate deliberat de către democraţi şi cercurile liberale în ofensiva lor anti-Trump. Şi la noi, şi prin alte părţi, oamenii uită adesea că ceea ce le place astăzi pentru că îi afectează pe adversarii lor politici s-ar putea să nu le mai convină deloc mâine, când aceleaşi "arme" se vor întoarce împotriva lor.

Una dintre întrebările fundamentale puse în această discuţie este: ce sunt până la urmă reţelele sociale? Sunt cumva un fel de "utilităţi în zona de comunicare"? Pentru că dacă da, atunci când ai dimensiunea Facebook, cu 2 miliarde de conturi active, ar trebui să existe o anumită formulă de reglementare, de supraveghere, aşa cum sunt cele pentru electricitate sau gaze naturale. Iar dacă nu intră în această categorie şi le consideră entităţi media ar trebui ca ele să funcţioneze într-un regim de autoreglementare, impunând singure nişte standarde de comportament utilizatorilor lor. Însă această dezbatere nu e deloc una simplă. Care sunt limitele impuse, "standardele", ce e bun sau rău, şi cine face astfel de judecăţi? Trebuie, de pildă, cenzurate doar punctele de vedere favorabile lui Hitler, dar nu şi cele asemănătoare privitoare la Stalin sau Mao, vinovaţi şi ei pentru uciderea a zeci de milioane de oameni (aşa cum e foarte probabil să se întâmple în prezent!)? Pentru că în aceste cazuri se deschide poarta unor abuzuri, unor derapaje ideologice sau de altă natură, la excese intervenţioniste. Am văzut recent chiar la noi cazuri discutabile de blocare ale unor conturi de Facebook, foarte probabil în urma reclamaţiilor unor adversari ideologici.

Plecând de aici unii sunt tentaţi să considere temerile artificiale, exagerate, motivate politic sau ideologic. Ei spun că atunci când pe Facebook cifra totală a postărilor, Like-urilor, Share-urilor sau Comentariilor atinge cifra 3 milioane pe minut nu e mare lucru că mesajele "fabricate" de propaganda rusească au ajuns la 140 de milioane de alegători. În plus, spun ei, nu e nimic nou sub soare. Lucruri asemănătoare se întâmplau şi în perioada Uniunii Sovietice când, conform estimărilor Washingtonului, Moscova cheltuia în anii '60, în total, pe propagandă, directă sau gri, peste $3 miliarde şi utiliza o armată de sute de mii de oameni. Aşa au fost finanţate, între altele, mişcări pacifiste, precum cele împotriva războiului din Vietnam sau a instalării rachetelor Pershing în Europa, sau cele sindicale. Afirmaţia este tehnic corectă. Însă ignoră caracterul, amploarea şi ubicuitatea noile vectori de propagandă, enorma capacitate de destabilizare a acestora, efectul lor cvasi-instantaneu. Pentru a face o comparaţie poţi ucide oameni şi cu cuţitul însă, după cum s-a văzut recent în cazul tragediei de la Las Vegas, poţi omorî mult mai mulţi folosind o mitralieră.

Însă efectele toxice ale reţelelor sociale sunt departe de a se limita la spaţiul electoral, oricum un element esenţial într-o democraţie. Tinerii de astăzi petrec un enorm interval de timp pe reţelele sociale. Măcar 5-6 ore pe zi, dar unii stau chiar mai mult de 10 ore. Un studiu recent efectuat în Marea Britanie descoperea că în medie posesorii de smartphones ating aparatul (trimiţând sau primind mesaje, citind "wall"-ul de pe Facebook, dând sau primind telefoane .etc) de peste 2500 ori pe zi. Scenele în care membrii unor grupuri reunite în principiu să petreacă timp împreună nu fac decât să se izoleze unii de alţii, cu ochii pironiţi în telefoanele mobile, au devenit un fapt comun. Iată cum devenim astfel ţinte facile, prizonierii unor camere de ecou, pentru diferite agende de destructurare şi destabilizare, voite sau involuntare, precum cele anti-sistem care ne sugerează, fără nuanţe, adesea cu un înalt grad de intoleranţă pentru opiniile contrare, ce să dispreţuim, ce să urâm, ce ar trebui distrus, fără a mai spune, dincolo de unele proiecţii utopice, şi ce ar putea fi pus în loc.