N

Cazurile de psoriazis, în creştere la Iaşi. Trei luni de consultaţii gratuite

N

duminică, 13 aprilie 2014, 22:50
2 MIN
 Cazurile de psoriazis, în creştere la Iaşi. Trei luni de consultaţii gratuite

\N

Psoriazisul face tot mai multe victime printre ieşeni. 320 de pacienţi din judeţ beneficiază de tratament specializat gratuit, decontat în totalitate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Aceştia prezintă forme severe ale bolii, întâlnite tot mai des în ultima perioadă. „Din nefericire, nu există încă un registru naţional în care să fie consemnat numărul cazurilor de psoriazis din acest moment. Practic, acum nu există o bază care să cuantifice numărul bolnavilor în populaţia generală. Psoriazisul are o frecvenţă de 1-3% la populaţie, iar incidenţa bolii în ultimii ani este în creştere. În plus, în ultima perioadă, ne confruntăm cu forme severe de boală, cazuri în care sunt afectaţi plămânii, rinichii sau globul ocular. Acestea duc la scăderea calităţii vieţii pacienţilor şi la probleme de integrare socială. Nu de puţine ori, pacienţii sunt stigmatizaţi şi îndepărtaţi social, chiar dacă nu este o boală contagioasă. Aspectul fizic neplăcut determină probleme sociale“, a precizat conf. dr. Laura Gheucă Solovăstru, medic şef al Clinicii de Dermatologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Potrivit datelor de la CJAS, 70 de persoane din judeţ suferă de poliartrită psoriazică, o afecţiune autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele şi care în anumite situaţii poate duce chiar la deformarea zonei îmbolnăvite. Alte 250 de persoane din judeţ au fost diagnosticate cu alte forme grave de psoriazis. „Afecţiunea este o formă de reacţie la diferiţi factori de mediu: stres continuu, consum cronic de medicamente, viaţă dezechilibrată. Ministerul Sănătăţii oferă un ajutor substanţial pacienţilor cu forme severe, şi anume un tratament gratuit, o terapie biologică de succes, care, deşi este scumpă, în jur de 1.000 de euro, este rambursată în totalitate de CJAS“, a mai precizat specialistul. Pentru a sprijini bolnavii cu psoriazis, de la 1 aprilie, Societătea Română de Dermatologie, Asociaţia Pacienţilor cu Psoriazis şi Uniunea Dermatologilor desfăşoară o campanie de informare şi de consultare gratuită a persoanelor afectate. Timp de trei luni, medici specialişti dermatologi, nutriţionişti şi psihologi vor oferi consultaţii gratuite bolnavilor care se programează în prealabil la numărul de telefon 0720 977 816. Până în prezent, specialiştii de la Clinica de Dermatologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au consultat în cadrul campaniei aproximativ 20 de bolnavi. Proiectul se defăşoară concomitent în cinci oraşe din ţară: Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa.
 

Comentarii