Un proiect important de trafic va fi pus în sfârşit în practică

Centrul şi Podul Cantemir vor fi legate printr-o stradă nouă

sâmbătă, 31 august 2013, 01:50
3 MIN
 Centrul şi Podul Cantemir vor fi legate printr-o stradă nouă

Construcţia stradelei Sf. Andrei, care va asigura o legătură directă între strada Palat şi Podul Cantemir, prin spatele bisericii „Sf. Andrei“, a fost scoasă la licitaţie. Proiectul va descongestiona accesul auto spre Centru, urmând a fi folosit de mulţi dintre cei care acum trec prin Podu Roş.

Legătura între Podul Cantemir şi centrul oraşului va fi în sfârşit construită, după mulţi ani în care proiectul a stat în sertarele Primăriei. Edilii au lansat licitaţia pentru construcţia stradelei Sf. Andrei, care va lega strada Palat şi Podul Cantemir. Noua arteră va descongestiona traficul care se blochează aproape în fiecare zi în giraţia din Podu Roş. Strada va avea o lungime de 192 de metri, o lăţime de 6 metri şi un număr de patru curbe. Artera se va suprapune peste actuala stradelă Sf. Andrei în proporţie de 50% (prin spatele bisericii Sf. Andrei, perpendicular pe strada Palat, undeva în zona străzii care intră la Palas) şi peste parcarea dintre blocurile B1 şi B2 de pe Splai Bahlui în proporţie de 35%. Diferenţa de 15% se concretizează în refacerea intersecţiilor traseului nou amenajat cu aleile de acces. Structura rutieră a noului drum va fi formată din cinci straturi (din balast, piatră spartă, din mixtură, de binder şi de uzură), iar racordarea cu străzile laterale se va face pe o lungime de 10 metri. Primăria a scos la licitaţie lucrările de construcţie a stradelei Sf. Andrei, procedură care va fi organizată pe data de 18 septembrie.

Se asfaltează şi strada Eternitate

Din acelaşi contract face parte şi modernizarea străzii Eternitate. Artera va fi asfaltată pe toată lungimea sa, pornind din dreptul Cimitirului Eternitatea şi până la intersecţia cu Podul de Fier. Are o lungime totală de 1.120 metri, şi o lăţime între 7 metri şi 6,5 metri. Pentru proiectare, a fost luată în considerare o viteză de 50 km/h. Primăria va monta borduri, va moderniza trotuarele cu pavele şi va reabilita partea carosabilă cu două straturi de asfalt. Ambele străzi vor costa 2,8 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările vor avea o durată maximă de şase luni. Firmele care aplică trebuie să prezinte informaţii cu privire la cifra de afaceri anuale din ultimii trei ani. Primăria solicită ca aceasta să fie, în medie, de minimum 5,5 milioane de lei, fără TVA, destul de mare, faţă de alte contracte.

Noutăţi şi în Fundaţie

Noutăţi în trafic vor fi şi pentru zona Fundaţie. Municipalitatea a anunţat că asfaltările în jurul pasajului subteran vor fi terminate până la debutul anului şcolar. Astfel, şoferii vor putea circula pe legătura Păcurari-Independenţei şi în sens invers, precum şi Copou-Păcurari. De asemenea, Primăria ar putea da drumul la circulaţia auto de pe strada Muzicescu până pe Copou. Intersecţia din Fundaţie nu va fi semaforizată, ci se va circula pe baza semnalizării rutiere. „Începând cu începutul şcolii, vom circula pe Păcurari prin intersecţia Fundaţie. De asemenea, tot începând cu 16 septembrie, autobuzele nu vor mai putea face bucla pe strada Anastasie Fătu şi vor veni de pe Independenţei spre Păcurari şi în sens invers, mai ales că pe Toma Cozma nu se mai poate circula acum“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Edilii intenţionează să interzică staţionarea şi parcarea pe strada General Berthelot, cea din faţa Spitalului de Urgenţă. O decizie în acest sens va fi luată în următoarea şedinţă a Comisiei de Circulaţiei. De asemenea, şoferii vor avea posibilitatea să vireze la dreapta pentru a ajunge în Copou dinspre Institutul de Oncologie. „Am identificat posibilitatea unui viraj de dreapta pe verde intermitent spre Copou pentru a nu mai sta la coadă la semafor. Se pot marca trei benzi. Citadinul va intra la lucrări în zona respectivă, pentru scos borduri şi strat de asfalt“, a mai spus Chirica.

Comentarii