Cine dezbină?

E o veche practică a PSD-ului de a-i acuza pe opozanţii politici că îi „dezbină” pe români. Aş zice chiar că e o strategie consubstanţială acestui partid, care continuă astfel „glorioasa” tradiţie a Partidului Comunist, ce îi înfiera pe „duşmanii de clasă” care se pun de-a curmezişul voinţei poporului de a construi societatea socialistă multilateral dezvoltată. După 1990, FSN şi urmaşii lui aţâţau populaţia împotriva opoziţiei şi nu ezitau să-i cheme pe „oamenii muncii” din fabrici ori pe mineri ca „să facă ordine”. De la bun început, partidul s-a auto-proclamat singurul legitim şi singurul capabil să conducă România. Intr-un filmuleţ ce surprindea câteva aspecte din timpul campaniei electorale de anul trecut, l-am văzut pe actualul premier Sorin Grindeanu adresându-se membrilor de partid din Timiş cu următoarele cuvinte: ”Noi trebuie să câştigăm alegerile pentru că noi am fost întotdeauna de partea cea bună”. Cunoaştem refrenul: „forţele progresului” trebuie să învingă pentru că ele au întotdeauna dreptate. Iar istoria, fireşte, nu are decât un singur sens.

Acest demers s-a sprijinit şi se sprijină pe o campanie permanentă de dezinformare şi manipulare. Ne amintim cum, în iunie 1990, minerii relatau că au descoperit la ţărănişti valută, droguri şi „maşini de scris automate”. Televiziunea publică şi presa acelor ani au avut un rol nefast în fanatizarea oamenilor. După cei patru ani ai Convenţiei Democrate, prima grijă a guvernării Iliescu-Năstase a fost diabolizarea opoziţiei. Eşecul lui Năstase la alegerile din 2004 a fost, în definitiv, o mare surpriză şi, odată revenindu-şi din şoc, partidul a început să se pregătească să-şi ia revanşa. Şi-a subordonat un post TV de propagandă, Antena 3, căreia i s-au alăturat ulterior România TV şi, de curând, B1TV: sunt adevărate oficine ale urii, care şi-au făcut o tristă specialitate din defăimare şi minciună. Nu cred că există într-o ţară civilizată posturi de televiziune în care să se rostogolească, în totală impunitate după cum se vede, asemenea calomnii şi murdării. Incontestabil, o parte a populaţiei este, din nefericire,  prizoniera acestor posturi şi se complace să trăiască într-un climat al urii şi al violenţei verbale.

E un climat care îi convine perfect partidului lui Liviu Dragnea. Îmi amintesc cum, în urmă cu mai mulţi ani, un baron local (să fie Mischie? nu sunt sigur) se răţoia la un consilier din opoziţie, somându-l să-şi bage minţile în cap pentru că, zicea potentatul, „noi avem treabă, lucrăm pentru binele poporului, iar voi veniţi şi ne încurcaţi”. Acesta e raportul de forţe pe care îl doreşte partidul. Orice gest de opoziţie devine, din principiu, suspect. Tâmpenia cu „oamenii lui Soros” a avut – şi continuă să aibă – o largă circulaţie (probabil că, odinioară, nu puţini erau cei care credeau în „agenturili” din capul lui Ceauşescu). Revin, iată, scenarii mai vechi: doamna ministru de interne a declarat ieri că la marea manifestaţie din 1 februarie s-ar fi descoperit şi droguri (declaraţia doamnei ministru era, în acest punct, destul de ambiguă) şi îi denunţa public pe „agitatorii” de pe Facebook! Figurile cu expunere mediatică din partid sunt de o agresivitate fără limite: Eugen Nicolicea, Codrin Ştefănescu, Şerban Nicolae, ca să iau doar câteva exemple, sunt monumente de mârlănie şi rea-credinţă. Un semidoct cu dificultăţi de exprimare ajuns ministru de justiţie, pe nume Florin Iordache, i-a sfidat pur şi simplu pe jurnalişti într-o pretinsă conferinţă de presă, răstindu-se la ei cu de-acum cunoscutul „altă întrebare”. Un fost miliţian, Pavel Abraham, metamorfozat în avocat şi specialist în drepturile omului (!), îşi permite să spună că folosirea armelor de foc împotriva manifestanţilor ar fi întrutotul legală. Cum e posibil ca, într-o ţară europeană, la orice reacţie a preşedintelui care nu convine partidului să se răspundă cu ameninţarea suspendării?

Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a atins praguri intolerabile de cinism, arătându-şi fără echivoc voinţa de a instaura domnia absolută a bunului plac. Ceea ce face şi plănuieşte Dragnea, secondat de jalnicul panglicar din fruntea Senatului, riscă să ne întoarcă în vremuri pe care le credeam apuse.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video