Cîrţu ia pulsul galeriei

vineri, 26 aprilie 2013, 01:50
3 MIN
 Cîrţu ia pulsul galeriei

Astăzi, de la ora 20:00, antrenorul principal al CSMS Iaşi, Sorin Cîrţu, se va întâlni cu fanii echipei, la Magic Sport Pub. Echipa intră de astăzi în cantonament

 
CSMS Iaşi pregăteşte pe toate planurile jocul din etapa a XXVIII-a a Ligii I de fotbal, cu FC Braşov, care se dispută luni, de la ora 21:30, pe stadionul “Emil Alexandrescu”. Pentru a depăşi posibilele asperităţi care ar putea apărea între fanii echipei şi noul antrenor, Sorin Cîrţu, care a avut o ieşire nesportivă la adresa ieşenilor la sfârşitul unui meci derulat în Copou, cu Pandurii Târgu Jiu, în perioada în care tehnicianul pregătea echipa gorjeană, astăzi se va organiza o întâlnire între tehnician şi membrii Asociaţiei Suporterilor de Elită din Iaşi. Discuţiile, la care vor participa şi colaboratorii lui Cîrţu, vor începe la ora 20:00  şi vor avea loc la Magic Sport Pub, în campusul Tudor Vladimirescu.
Nici locul de cantonament al echipei înaintea jocului cu braşovenii nu a fost lăsat la întâmplare. Dacă până acum jucătorii ieşeni stăteau înaintea jocurilor de acasă la mini-hotelul de la arena “Emil Alexandrescu”, de această dată echipa ieşeană va fi cantonată la motelul Bucium, chiar cu două zile înainte de joc.
În plus, prima de victorie va fi de 1 500 de euro, aproape dublu faţă de bonusul prevăzut de Regulamentul de Ordine Interioară pentru un succes pe teren propriu, care este de 800 de euro, jumătate dintre bani urmând a fi achitaţi imediat după joc în cazul atingerii obiectivului punctual.
“Toată lumea trebuie să fie concentrată sută la sută la acest final de campionat, în care putem să ne atingem obiectivul, evitarea retrogradării. De aceea, luăm toate măsurile care depind de noi pentru ca jucătorii să fie liniştiţi, motivaţi, iar suporterii să-i încurajeze. Domnul Cîrţu se va întâlni vineri cu fanii, ne gândim să stabilim iarăşi un preţ accesibil al biletelor de intrare la meciul cu Braşovul, echipa va intra în cantonament încă de sâmbătă, într-un loc care oferă condiţii de calitate, la motelul Bucium, jucătorii vor fi motivaţi corespunzător. Sperăm să scăpăm de ghinioane şi să bifăm luni o victorie care să schimbe total starea de spirit şi să dea impulsul de care avem nevoie pentru un sprint de final care să ne asigure menţinerea în Liga I” a declarat preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea.
Alte informaţii despre jocul dintre CSMS şi FC Braşov puteţi citi în numărul de mâine al “Ziarului de Iaşi”.
 
 
 
Programul etapei a XXVIII-a
Ziua    Ora     Meci   Rezultat tur TV
Vineri 19:00 Ceahlăul – "U" Cluj   0-1      DigiSport1
Vineri 21:30 Rapid – Severin        1-0      DigiSport1
Sâmbătă         19:00 Petrolul – Viitorul       2-1      DigiSport1
Sâmbătă         21:30 Vaslui – Astra            1-1      DigiSport1
Duminică       14:00 Dinamo – Mediaş      2-2      Antena1 / Dolce
Duminică       20:30 CFR Cluj – Steaua   0-1      DigiSport1
Luni    19:00 Pandurii – Bistriţa      3-1      DolceSport1
Luni    19:00 Oţelul – Concordia    0-0      DigiSport1
Luni    21:30 Iaşi – Braşov   0-1      DigiSport1

Comentarii