Clanurile ieşene de la Poştă. Reţele de rubedenii întreţinute cu bani publici. Salarii lunare de mii de lei

duminică, 14 iulie 2013, 10:26
7 MIN
 Clanurile ieşene de la Poştă. Reţele de rubedenii întreţinute cu bani publici. Salarii lunare de mii de lei

Deşi compania se zbate într-o situaţie financiară disperată şi deşi valurile de disponibilizări fac ca cei mai mici să tremure din toate încheieturile, la Direcţia de Poştă Iaşi, o bună parte a angajaţilor, mai cu dare de mână, stau bine mersi în funcţie, mulţi pe salarii între 3 şi chiar 5 mii de lei pe lună. Condiţia obligatorie ca să nu te doară capul: să faci parte din unul din cele patru clanuri care au acaparat direcţia. Sunt şi cazuri revoltătoare de-a dreptul: unii au ajuns şefi fiind înainte chelneri, alţii au urcat în funcţie plecând de la femeie de serviciu, fiecare pe ce filieră a putut avea sprijinul
din familie

În mai puţin de două luni, şefii Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi vor începe programul de concediere colectivă, pentru a scăpa de excedentul de personal. Printre cei disponibilizaţi, din cei circa 800 de angajaţi actuali, se vor număra, în mare parte, oficianţi şi poştaşi, salariaţii din posturile de conducere nefiind afectaţi de acest program. La fel de intangibili sunt şi rudele acestor „nemuritori“ din OJP Iaşi, care beneficiază de puterea şi influenţa pe care o deţin liderii acestor clanuri care s-au format în timp în cadrul instituţiei. La nivelul OJP Iaşi există cel puţin patru familii care au ajuns să aibă influenţă în cadrul instituţiei la nivel decizional, unele dintre ele formându-se în timp prin botezuri şi cununii, iar alţii aducându-şi rude din exterior, profitând de posibilităţile funcţiei. Aceşti oameni cu funcţii şi-au activat „pilele“ chiar şi după restructurarea DRP, reuşind să-şi păstreze şi în prezent salariile pe care le deţineau când ocupau funcţii de directori sau şefi-serviciu. Ca o estimare, un salariu de director ajungea la circa 4.200 – 4.500 lei lunar, plus sporuri de conducere, iar cel de şef serviciu, între 3.200 şi 3.400 lei.

Marea familie Ivan

Cu siguranţă, cea mai numeroasă „familie“ din cadrul OJP Iaşi este a fostului director al Direcţiei Regionale de Poştă Iaşi, Iulian Ivan. Acesta ocupă funcţia de inspector control managerial şi îşi rotunjeşte veniturile din activităţile de mediere, el fiind şi mediator autorizat. Alături de Ivan lucrează şi soţia, Ofelia Agripina, pe funcţia de expert resurse umane, alături de finii lor Constantin şi Laura Orlanschi, şofer, respectiv angajat în cadrul Compartimentului Resurse Umane. În cadrul instituţiei mai lucrează şi un văr al Ofeliei Ivan, inspectorul şef în OJP Iaşi Dan Arteni, dar şi alte două fine: inspector PSI Floarea Ţîbuleac şi inspector resurse umane Elena Butnaru. Aceasta nu este însă tot. Soţii Ivan mai au o pereche de fini în OJP Neamţ, directorul Daniel Stoleru şi soţia acestuia. Ivan a declarat că nu a intervenit niciodată de când lucrează în cadrul Poştei pentru angajarea cuiva. „Eu nu sunt din Iaşi şi nu am cum să am rude angajate în cadrul Poştei. Soţia mea era angajată deja în domeniu când am venit eu, de fapt aşa ne-am şi cunoscut. Mai apoi, într-adevăr, am două perechi de fini, dar nu cred că este ceva ilegal în asta. Nu am intervenit pentru angajarea lor, n-am făcut niciodată aşa ceva. Erau angajaţii Poştei când i-am cununat“, ne-a spus fostul director al Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi, Iulian Ivan.

Grupul Grecu şi Bârlescu

O altă familie influentă din cadrul OJP Iaşi este formată din soţii Tudor Grecu şi Maricela. Tudor Grecu a fost director de dezvoltare şi în prezent ocupă funcţia de inginer în cadrul Compartimentului Transport Auto, iar soţia acestuia, fost şef serviciu, este expert exploatare poştală. Rădăcinile familiei Grecu în cadrul OJP Iaşi sunt mult mai adânci, însă. Asta pentru că părinţii lui Tudor Grecu au lucrat în această instituţie, tatăl fiind chiar director, iar mama contabilă. În prezent, mai lucrează în OJP Iaşi sora lui Tudor Grecu, Manuela, pe funcţia de inspector marketing. „Atât soţia mea, cât şi sora mea lucrează în Poştă dinaintea mea, şi vorbim aici de începutul anilor ‘90. Nu o să găsiţi nimic ciudat aici, familii de poştaşi au fost din totdeauna şi sunt peste tot, nu e nimic de ascuns. În plus, nu sunt implicat politic şi nici nu poate fi vorba de pile. Ba chiar am aşteptat să iasă tatăl meu la pensie pentru a intra în sistem, ca să nu se facă legături cum că m-ar fi ajutat. Se poate verifica“, ne-a transmis Tudor Grecu, inginer în cadrul CNPR, Dispersia Teritorială Iaşi.

Foarte apropiaţi de familia Grecu sunt membrii „clanului“ Bârlescu, ajutaţi din plin să avanseze de către lidera de sindicat Elena Bârlescu. Prima persoană ajutată de Elena Bârlescu să promoveze este sora acesteia, Cristina Ababei, care ocupă funcţia de inspector resurse umane, deşi iniţial se angajaseră pe un post de casieră. Cumnatul Elenei Bârlescu, Sorin Ababei, a avut o ascensiune asemănătoare, de pe un simplu post de şofer ajungând responsabil auto pe OJP Iaşi. Ababei a fost implicat şi într-un accident ciudat la începutul lunii mai, când a „pierdut“ un sac cu bani, în apropiere de Tomeşti, printr-o gaură a maşinii pe care o conducea. Din „clanul Bârlescu“ mai face parte şi nepotul liderei de sindicat, Vasile Ganea, agent de vânzări în cadrul OJP Iaşi, şi adjunctul Elenei Bârlescu în sindicat. Reporterii „Ziarul de Iaşi“ au încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu Elena Bârlescu, pentru a solicita un punct de vedere, însă toate încercările au fost sortite eşecului.

Soţii Limbău

O altă familie influentă din cadrul OJP Iaşi este formată din soţii Limbău. Laura Limbău a fost director operaţional în cadrul DRP Iaşi, iar acum ocupă funcţia de expert – responsabil cu activitatea poştală la nivel de dispersie, având salariu de director. În urmă cu circa 3-4 ani s-a angajat în cadrul OJP şi soţul Laurei Limbău, Eugen, în urma unui concurs controversat, şi în scurt timp a ajuns pe o funcţie importantă, în prezent fiind inspector securitate poştală. Interesantă a fost şi angajarea surorii lui Eugen Limbău, Mihaela, care a venit în cadrul DRP Iaşi de la Paşcani şi acum ocupă funcţia de economist. Întrebată dacă a avut vreo implicare în angajarea şi/sau avansarea soţului şi a cumnatei, Laura Limbău a spus doar că nu i-a avut în subordine pe cei doi. „Soţul meu a fost angajat la Poştă printr-un concurs deschis. A participat şi a obţinut postul, dar n-a fost niciodată în subordinea mea. Cumnata mea a venit de la Paşcani la Iaşi, dar, de asemenea, nu a fost în subordinea mea niciodată. Cum să influenţez eu venirea lor în cadrul instituţiei?“, s-a justificat Laura Limbău.

Metoda „femeia de serviciu“

Chiar dacă niciunul din angajaţii cu influenţă din cadrul OJP Iaşi nu recunoaşte că şi-au ajutat unele rude pentru a promova în cadrul instituţiei, unele concursuri de angajare sunt de tot râsul. În ultimii ani, s-a practicat o metodă inedită a angaja rude sau cunoştinţe. Pentru că cea mai joasă funcţie din cadrul instituţiei era aceea de femeie de serviciu, mai tot timpul existau posturi neocupate, pe care erau angajate cunoştinţe ale unor angajaţi din sistem, pentru a putea participa ulterior la concursurile de promovare destinate angajaţilor OJP. Este şi cazul Marianei Dima, economist în cadrul OJP, care lucrează în subordinea mamei sale, Viorica Dima, fost şef Contabilitate în cadrul DRP Iaşi. Mariana Dima a fost angajată în 2012 ca femeie de serviciu, şi la eliberarea unui post favorabil s-a înscris la concurs şi, evident, l-a câştigat. O altă angajare suspectă a fost în cazul Mihaelei Agape, care de pe un post de ospătar a ajuns să conducă frâiele Oficiului Poştal Iaşi 1, din funcţia de diriginte. Mihaela Agape este cumnata Lidiei Bârzu, responsabil dispersie economic.

Situaţia de la Iaşi nu e unică
 

Se pare că metoda angajării „în familie“ nu este specifică doar în judeţul Iaşi, o situaţie similară petrecându-se şi în judeţul Bacău, unde legea este făcută de fosta deputată Olga Cocrea. În prezent inspector de exploatare în cadrul OJP Bacău, dar plătită de către CNPR, Olga Cocrea a avut un cuvânt greu de spus în cadrul programului de restructurare al Poştei, dar şi în angajarea unor rude. Astfel, fiul său Claudiu este şef al Centrului Regional de Tranzit Bacău, regiunea Moldovei fiind singura din ţară unde funcţionează două astfel de centre după restructurare. Totodată, fiica Alina este economist cu loc de muncă la Bacău, dar angajată a Dispersiei Teritoriale Iaşi, iar nora Chiriac Andreea este inspector în cadrul aceleiaşi dispersii. Cocrea nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei pentru a prezenta un punct de vedere pe această temă.

Comentarii