Clemenţă pentru dereglatul care a obligat două copile să-i facă sex oral. A scăpat de 3 ani de închisoare

sâmbătă, 21 iunie 2014, 01:50
2 MIN
 Clemenţă pentru dereglatul care a obligat două copile să-i facă sex oral. A  scăpat de 3 ani de  închisoare

Curtea de Apel Iaşi a decis vineri să scadă pedeapsa primită de un bărbat din judeţul Iaşi care a abuzat sexual două copile. Mihai Apostol primise 12 ani de închisoare de la prima instanţă pentru fapta sa, însă magistraţii ieşeni i-au scăzut pedeapsa până la 8 ani şi 10 luni, decizia fiind definitivă.

Anchetatorii au precizat că, pe 21 septembrie 2013, Mihai Apostol a mers la casa unui vecin de-al său, tatăl uneia dintre fetiţele violate şi al băiatului, pentru a consuma cu acesta băuturi alcoolice. Bărbatul i-a găsit acasă pe cei trei copiii, pe care-i ştia de când erau mici şi care, iniţial, nu au crezut că agresorul ar putea să le facă vreun rău.

Procurorii spun că Apostol a mers într-o altă cameră din locuinţă şi a chemat-o la el pe fetiţa de 11 ani, mai apoi strigând-o şi pe cealaltă adolescentă. Bărbatul a pus pături în geam după care l-a chemat şi pe băiatul de 11 ani în aceeaşi încăpere pentru a privi grozăvia. Anchetatorii spun că toţi cei trei minori au fost ameninţaţi de agresor fiind contrânşi de acesta să rămână în cameră şi să îi îndeplinească ordinele.

În rechizitoriu se arată că cele două fete au fost obligate, pe rând, să întreţină un raport sexual oral cu inculpatul sub privirile neputincioase ale băiatului. Ulterior, mai arată procurorii, minorii nu au fost lăsaţi să plece din cameră, iar Mihai Apostol i-a aliniat pe toţi la perete şi i-a pus să privească cum acesta se masturba.

Mai mult decât atât, individul i-a dat telefonul mobil băiatului şi i-a zis să-i facă poze atât cu el în timp ce se autosatisfăcea, precum şi cu cele două minore dezbrăcate. Fapta avea să iasă la iveală pe 1 octombrie. „Fiind frământat şi supărat de faptul că nu a putut să le apere pe cele două fete, băiatul i-a povestit unui frate ce s-a întâmplat, iar acesta a anunţat familia şi autorităţile“ , au precizat procurorii.

 

Comentarii