Concert aniversar la Filarmonica ieşeană

Evenimentul marchează 70 de ani de la primul concert care a avut loc la Iaşi.

miercuri, 19 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Concert aniversar la Filarmonica ieşeană

Filarmonica ieşeană va încheia vineri cea de-a 70-a stagiune cu un concert simfonic aniversar, susţinut pe scena Teatrului „Luceafărul” de către invitaţi de marcă. „Stagiunea marchează, de fapt, aniversarea a 70 de ani de la primul concert care a avut loc în octombrie 1942.

Filarmonica a fost fondată în plin război mondial, cu un buget considerabil la vremea aceea, ceea ce rămâne ca un eveniment de marcă. Din acest motiv, întreaga stagiune a fost dedicată acestui eveniment. Vineri, Filarmonica ieşeană îşi închide stagiunea avându-l la pupitru pe Vlad Conta, dirijor din Bucureşti, fiul lui Iosif Conta, un muzician binecunoscut în viaţa muzicală românească. De asemenea, solist va fi violonistul Remus Azoiţei, format la Bucureşti şi la Iaşi şi actualmente profesor la Academia Regală de Muzică din Londra. Programul va cuprinde pagini importante din istoria muzicii internaţionale, între care aparţinând compozitorilor Verdi şi Wagner, aniversaţi anul acesta, având bicentenarul naşterii. La acest program îşi va da concursul orchestra simfonică a Filarmonicii”, a subliniat Carmen Chelaru, secretar muzical în cadrul instituţiei. Vlad Conta s-a afirmat pe plan internaţional la operele sau filarmonicile din Monte Carlo, Geneva, Bienne, Lausanne, Torino,Lugano, Dublin, Quebec, Vancouver, Moscova, Izmir, Fribourg sau Londra. După ce a avut şansa să se formeze şi la renumita şcoală de muzică Juilliard, unde a obţinut o bursă de studiu, violonistul Remus Azoiţiei a concertat în săli prestigioase din New York, Amsterdam, Paris, Berlin, Londra, Veneţia sau Viena. Cântă la o vioară Niccolo Gagliano ce datează din anul 1753, aparţinând colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra, metropolă unde este stabilit împreună cu soţia şi cei doi băieţi ai săi din anul 2000. „Mai sunt încă bilete, din motive care ţin de probleme de acustică. Sala Teatrului «Luceafărul» nu oferă cele mai bune condiţii pentru orchestră simfonică. Unii melomani au mai renunţat să participe în mod regulat la concertele Filarmonicii din acest motiv. Publicul preferă concertele în aer liber în ultima vreme”, a menţionat Carmen Chelaru. Cei doi invitaţi vor evolua şi în cadrul aşteptatului concert „Clasic 300”, ce va avea loc sâmbătă seara, de la ora 20, în Piaţa Palatului Culturii. Dirijorul Vlad Conta şi violonistul Remus Azoiţei vor urca pe scenă alături de alţi invitaţi cu o apreciată carieră internaţională: mezzo-soprana Viorica Cortez, soprana Elena Moşuc şi tenorul Călin Brătescu.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii