Concurs cu penali

Zilele acestea circulă pe net imagini răvăşitoare cu oameni umiliţi de fiul unui oligarh rus. În schimbul banilor, oamenii se dezbracă, îşi împuşcă proprii câini, îşi beau urina, iubiţii îşi vând iubitele. Oamenii devin suboameni, renunţând complet la propria demnitate. Despre „experimente” complet dezaxate, „Spielberg al Rusiei”, cum îi place să-şi zică, crede că aduc în discuţie „fragilitatea naturii umane”. Cumplit nu este că această „fragilitate” există, ci să manipulezi liberul arbitru, să provoci controlat căderea în inumanitate. Astfel încât, la final, „Spielbergul” din ţara lui Stalin şi Putin să aibă cruzimea să pretindă: „În fond, ei au vrut, nimeni nu i-a forţat!”.

La noi, „spielbergii” n-au pretenţii artistice, dar sunt de două ori mai ticăloşi. Şi, în plus, candidează în alegeri. În relaţia dintre penali şi alegători are loc un scurtcircuit misterios, care determină renunţarea la demnitate. Paradoxul românesc este că, în schimbul paralizării demnităţii lor, alegătorii noştri nici nu primesc ceva la schimb. Dimpotrivă, sunt furaţi, aşa cum se chinuie justiţia să dovedească. Fiecare dintre penalii candidaţi testează, în felul lui, „fragilitatea naturii umane”. Pentru un abuz în funcţie, mai câştigă câteva procente, pentru o licitaţie trucată sau o şpagă, populaţia înclină să-i „premieze” cu un nou mandat. Pentru încălcarea criteriilor de integritate sunt adulaţi în public. Conflictul de interese? Pare o urare de sănătate! Rezultatele sunt copleşitoare şi derutante. Dacă umilirea de sine ar fi un sport olimpic, românii ar fi candidaţi cu şanse certe la titlul mondial.

Avem în faţă primele alegeri cu adevărat relevante, după câţiva ani în care justiţia a reuşit să ţintească hotărât în corupţia din administraţia locală şi centrală. Cea mai mare parte a primăriilor importante şi a consiliilor judeţene au fost decapitate. S-a ajuns la un stadiu în care oamenii ar avea, aşadar, repere indiscutabile să judece şi să facă alegeri în cunoştinţă de cauză: „Domnule, dacă a furat, gata! Şi dacă e doar acuzat, stai că nu-i deloc bine.” Dar nu! Campania DNA, în ciuda credibilităţii câştigate de instituţie, nu reuşeşte să răzbată în străfundurile civice ale naţiunii, să-i resuscite bruma ei de moralitate. DNA şi-a asumat un proces de curăţire şi însănătoşire socială al cărui finalitate nu se întrevede deloc, întrucât este amânat de populaţie. Atât timp cât unii dintre penali reuşesc să strângă mii de semnături pentru înregistrarea candidaturilor, atât timp cât ei rămân relevanţi în sondaje, până la nivelul încât au şanse de câştig, blocajul persistă. Rămâne întrebarea: cine apără „poporul” de hoţi? Pentru că „poporul” îi doreşte şi le păstrează scoruri electorale uimitoare. De ce credeţi că se înghesuie urmăriţii penal Piedone, Vanghelie, Robert Negoiţă? De ce îşi păstrează şansele Tudor Pendiuc la Piteşti, Olguţa Vasilescu la Craiova, Dorin Florea la Târgu Mureş? Iar dacă unii mai stau pe gânduri, sunt invitaţi în ring, să se alăture circului, aşa cum o face un independent către fostul primar al Iaşului Gheorghe Nichita, aflat în anchetă.

Prin urmare, Partidul Penalilor rămâne o piesă centrală, provocarea acestor alegeri locale. Ce scor va avea? Câte voturi va aduna? Oferta este variată, abundentă. La alegerile locale asistăm doar la un test. Să vedem alegerile generale. Deşi vor fi votate liste, standardele de integritate din partide au fost mereu o ficţiune. Primarii nu sunt apăraţi de nimic şi, totuşi, bătaia e mare. Dar parlamentarii au imunitate, merită să lupte pentru ea exact cei care au nevoie.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în disperare de cauză, îşi pune întrebarea şi oferă răspunsul în felul ei. Modificarea legislaţiei astfel încât primarii şi parlamentarii condamnaţi definitiv (cu suspendare) să-şi piardă mandatul. Văzând candidaţii, ne dăm seama că este prea puţin şi fără efect. Ca să aibă impact, legislaţia ar trebui să nu le permită nici celor urmăriţi penal să candideze, pentru a nu induce lumea în eroare. Bine, din punct de vedere constituţional nu e ok restrângerea unor drepturi, înainte de sentinţă. Dar cum rămâne cu poporul lăsat să voteze un hoţ prezumtiv? Asta e ok? Ce argumente avem încât să le permitem să înşele alegătorii? Legislaţia dă voie unui anchetat cu zeci de dosare penale sau chiar condamnat în primă instanţă să ceară voturi. Chiar dacă unii vor să voteze un hoţ şi un şpăgar, dintr-o carenţă morală şi educaţională, ne permitem să jucăm cu vieţile noastre, lăsându-i pe ei să decidă? Din păcate, în lipsa unor legi, asta facem. Experimente de „spielbergi” ruşi pe vieţile şi bunăstarea noastră.