Noutăţi în cadrul concursurilor pentru a intra la o şcoală bună

Concursurile de admitere în clasa a V-a, cu inspectori IŞJ în clasă. Află când au loc testările în Iaşi

miercuri, 21 ianuarie 2015, 02:50
2 MIN
 Concursurile de admitere în clasa a V-a, cu inspectori IŞJ în clasă. Află când au loc testările în Iaşi

Oficialii educaţiei ieşene atrag atenţia că, în trecut, au fost teste în care unele probleme se dovedeau dificile chiar şi pentru cadre didactice de profil. Opt colegii din Iaşi organizează selecţii la clasa a V-a în lunile martie – aprilie – mai

Dacă până anul acesta concursurile de tip „admitere“ în clasa a cincea organizate la toate liceele de elită din Iaşi se dădeau fără ca Inspectoratul Şcolar să aibă vreun amestec, de anul acesta vor apărea unele schimbări. Astfel, există în prezent opt şcoli care organizează astfel de concursuri, iar părinţii îşi înscriu copilul din dorinţa de a prinde un loc sigur dinainte de perioada oficială de înscriei.

„De multe ori, copiii sunt stresaţi de aceste concursuri. Noi încurajăm competiţia, dar trebuie să existe şi o limită. Uneori un copil se înscrie la mai multe concursuri. Din 140 de locuri, să spunem că în jur de 75 se ocupă în urma acestor concursuri, iar acest lucru este unul pozitiv, deoarece şcoala îşi asigură un număr de copii foarte buni, care să poată face faţă exigenţelor şcolii“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector general în cadrul ISJ.
Noutatea în cadrul acestor concursuri este că la fiecare probă va fi prezent un inspector care va monitoriza şi supraveghea, având rolul de a scoate din lucrări subiectele care nu sunt în programă. „Sunt subiecte la care şi un profesor stă şi nu-i pică fisa. De regulă, astfel de subiecte sunt la matematică, unde mai vin mici răutăţi din partea matematicienilor“, a adăugat Gavrilă.

Dintre cele opt colegii şi licee, doar cinci au stabilit perioada în care se vor susţine concursurile pentru clasa a V-a.

Astfel, la Colegiul Naţional, concursurile la limba română „Nicolae Labiş„ şi cel la matematică „Alexandru Myller“ vor avea loc în perioada 21-22 martie;.

La Colegiul „Emil Racoviţă“ concursul multidisciplinar „Leris“ va avea loc în perioada 7-8 martie.

La Colegiul „C. Negruzzi“ concursurile „Ionel Teodoreanu“ la română şi „Traian Lalescu“ la matematică vor avea loc în perioada 28-29 martie.

La Liceul de Informatică „Grigore Moisil“ concursul de admitere în clasa a V-a va avea loc în perioada 4-5 aprilie.

La Liceul „Dimitrie Cantemir“ concursul de limbă şi literatură română şi matematică „Cantemir Junior“ de va avea loc pe 30 martie.

Rămâne să se stabilească datele concursurilor de la Liceul „V. Alecsandri“, „Miron Costin“ şi Colegiul „Mihai Eminescu“.

Premiaţii de la aceste concursuri intră direct la clasa a V-a la liceul la care a dat proba. de regulă, în acest mod se ocupă peste jumătate din locuri, restul urmând a se ocupa la testul de admitere organizat de ISJ la nivel de oraş, de regulă în luna mai.

 

Comentarii