Consilierul Ion Cîmpeanu, uns secretar de stat la Mediu

vineri, 14 aprilie 2017, 01:50
2 MIN
 Consilierul Ion Cîmpeanu, uns secretar de stat la Mediu

Consilierul judeţean Ion Cîmpeanu a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului. Decizia premierului Sorin Grindeanu a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 

„Sunt nerăbdător să cunosc echipa de la minister, vreau să mă implic cu toată energia pentru punerea în practică a programului de guvernare PSD, atât la nivel naţional cât şi pentru judeţul Iaşi”, a declarat Cîmpeanu. Consilierul judeţean este primul social-democrat ieşean care ajunge într-o poziţie importantă la nivelul Guvernului. În prezent, Iaşul mai are un singur reprezentant în Executiv în persoana lui Ciprian Roşca (ALDE), care este secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

În trecut, Cîmpeanu a mai lucrat, printre altele, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri şi la cabinetul fostului deputat PSD Constantin Adăscăliţei. La începutul acestui an, Cîmpeanu, care este un apropiat al actualei conduceri a organizaţiei judeţene a PSD Iaşi, a intrat în conflict cu primarul Mihai Chirica, în contextul în care l-a acuzat pe acesta că l-a îndepărtat, în 2016, nestatutar din funcţia de preşedinte al TSD Iaşi. „Precizez că aşa-zisul preşedinte TSD Iaşi (Bogdan Cojocaru, n.r.) a fost pus cu mâna de domnul Chirica personal acum 4 luni (toamna anului 2016, n.r.), pentru a servi interesele ascunse ale europarlamentarului Cătălin Ivan, exclus din PSD. Această grupare de interese străine PSD şi-a închipuit probabil că poate face politică şi reformă prin demolare, abuz şi trădare”, a declarat Cîmpeanu, în februarie 2017. 

Comentarii