De Sănătate

Punem punctul pe știi

Copii: trecerea de la o carie simplă la abces se face foarte repede!

miercuri, 15 iunie 2016, 16:13
7 MIN
 Copii: trecerea de la o carie simplă la abces se face foarte repede!

Când şi de ce apar primele carii la copii, cum putem preveni aceste probleme şi de ce este important să le tratăm, explică prof. dr. Irina Zetu, medic primar în ortodonţie şi ortopedie dento-facială.

Prof. dr. Irina Zetu, medic primar în ortodonţie şi ortopedie dento-facială:

Caria dentară este cea mai răspândită afecţiune orodentară la copii, putând să apară de la vârste foarte fragede. E foarte important de ştiut că pentru a preveni apariţia cariei dentare igiena orală trebuie începută încă de la naştere. Însă nu toţi părinţii merg la un stomatolog pentru a primi un sfat avizat referitor la modul în care trebuie efectuată igiena orală care începe chiar de la vârsta de sugar. Chiar şi la copilul alimentat la sân după fiecare alăptare sau înainte – deoarece majoritatea copiilor adorm la sân – ar trebui să aplice o igienă foarte simplă. Cu degetul înfăşurat într-un tifon steril, îmbibat într-o soluţie alcătuită din ceai de muşeţel şi o linguriţă de bicarbonat alimentar, se şterge guriţa copilului. La fel se poate proceda şi în cazul copiilor alimentaţi cu biberonul.

Când şi cum învăţăm copilul să se spele pe dinţi

Primii dinţişori de lapte erup la 6 luni, dar pot apărea şi la patru luni. Erupţia tuturor dinţilor de lapte continuă până la doi ani şi jumătate. Timp în care copilul poate fi învăţat treptat să se spele pe dinţi. În momentul când micuţul poate imita, mama îl poate învăţa manevrele de periaj, prin exemplificare. În fiecare zi, în faţa oglinzii, mama îi arată ce face şi lasă copilul să o imite. Acesta nu trebuie obligat să execute corect periajul. Şi nici certat dacă nu face bine mişcările de periaj. Asta se învaţă în timp. Dar, periajul efectuat zilnic, de preferat la aceeaşi oră, ca o joacă, nu perceput ca o obligaţie sau corvoadă, ne va duce în timp acolo unde dorim: copilul va învăţa să se spele corect pe dinţi şi va deveni o obişnuinţă pentru el.

„Copilul ar trebui să fie obişnuit şi cu alimente mai dure. Nu dăm totul pasat, totul moale“!

De adăugat că sănătatea orală nu înseamnă doar un periaj corect, bine făcut. Alimentaţia naturală, la sân, este de asemenea foarte importantă pentru dezvoltarea întregului aparat dento-oral. Apoi, în momentul în care apar dinţişorii şi se diversifică alimentaţia, copilul ar trebui să fie obişnuit şi cu alimente mai dure. Nu dăm totul pasat, totul moale pentru că aceste alimente se lipesc de dinţişori şi dacă nu se face o igienă imediată, pot stagna şi determina apariţia unor carii. Ori, alimentele mai dure fac şi o autocurăţire la nivelul dinţişorilor.

Ce se poate întâmpla dacă nu tratăm cariile dinţilor de lapte?

În afară de periaj şi alimentaţie sunt şi alte câteva elemente de care părinţii ar trebui să ştie. În momentul în care apar nişte puncte negre pe dinţişori şi, din păcate de multe ori apar foarte devreme, ar trebuivizitat medicul stomatolog. Există ideea că dacă e dinte de lapte copilul nu trebuie tratat pentru că dintele respectiv oricum se schimbă. Ori de la o carie simplă se poate avansa şi să se ajungă la o infecţie, un abces. La copii trecerea de la o carie simplă la abces se face foarte repede, nu ca la adult. Dacă abcesul fistulizează singur şi are loc drenajul, e bine. Dar, de multe ori, nu se întâmplă aşa şi e nevoie de o intervenţie pentru a drena infecţia. Pentru a nu ajunge la astfel situaţii, ar fi bine ca mama să verifice săptămânal starea dinţişorilor de lapte şi dacă apare un punctişor negru, să meargă cu copilul la stomatolog.

Cum rezolvăm problema cu teama copilului de medicul stomatolog

Părinţii au tendinţa să creadă că un copil foarte mic nu poate merge la medicul stomatolog. Se teme, nu stă… Acest lucru se poate întâmpla dacă ajungem cu copilul la stomatolog doar când apar probleme şi durere. Dar, dacă sunt obişnuiţi de la vârste foarte fragede să meargă la stomatolog, copilul va fi mult mai cooperant. Ideal ar fi ca micuţul să însoţească părintele la vizitele la stomatolog. Să facă cunoştinţă cu medicul, eventual la următoarea vizită doar să se aşeze pe scaun, apoi treptat să înveţe să arate dinţişorii medicului. Subliniez că în familie nu trebuie să existe discuţii de genul:dacă nu eşti cuminte te duc la doctor sau ţi se va face o injecţie! În subconştientul copilului se întipăreşte teama de doctor. Şi oricum atunci când un copil ajunge în cabinetul unui medic, frica apare instinctiv. Dacă şi mai alimentăm teama aceasta, problemele vor fi şi mai mari.

„O altă idee preconcepută este aceea că nu se pot face tratamente stomatologice la copiii mici“!

Subliniez: dacă e nevoie, tratamentele stomatologice se pot face la orice vârstă! Există medici care tratează cu predilecţie aceşti copii mici. Cu sau fără anestezie. Legat de anestezie, există posibilitatea de halosedare care asigură confort şi care nu pricinuieşte nici un rău copilului. Părinţii se tem de anestezie, unii considerând că e periculoasă sau, mai grav, că astfel se iau nu ştiu câţi ani din viaţa copilului. E un mare neadevăr. Sunt anestezişti specializaţi pe acest tip de anestezie, sănătatea copilului nu este afectată şi în nici un caz nu se pierd ani de viaţă. Adevărat e însă că dacă evităm controlul şi tratamentul stomatologic, riscul ca o căriuţă să se transforme în abces şi chiar să se piardă dintele, este foarte mare.

De la o simplă căriuţă a unor dinţi de lapte se poate ajunge la anomalii dentomaxilare

Aşa cum spuneam orice căriuţă la dinţii de lapte trebuie tratată. Pentru că se poate ajunge la abces şi chiar până la nevoia de a extrage acest dinte de lapte cu mult înainte apariţiei dentiţiei definitive. Pierderea dinţilor de lapte cu mult înaintea apariţiei celor definitivi, poate duce la anomalii dentomaxilare, la înghesuiri dentare. Dinţii definitivi nu mai erup corect, nu sunt aliniaţi bine. şi atunci de la o simplă căriuţă a unor dinţi de lapte se poate ajunge la anomalii dentomaxilare care necesită aparate ortodontice şi o durată lungă de tratament. Repet: orice problemă trebuie tratată din timp la un medic stomatolog care are experienţă cu copiii.

Carii în stadii avansate la molarii de şase ani: de ce?

„Vreau mai atrag atenţia asupra unei probleme legate de dentiţia definitivă. Să spunem că dentiţia temporară a părut până la doi ani şi jumătate sau trei ani, cu o mică întârziere. În jurul vârstei de şase ani, trebuie să apară primele măsele definitive, aşa numiţii molari de şase ani. Molarii de şase ani nu înlocuiesc un dinte care cade: aceştia cresc în completarea dinţilor de lapte! Părinţii nu ştiu că e vorba de măsele definitive, crezând că de obicei acestea apar după ce au căzut cele de lapte. Dar, în cazul molarilor de şase ani, nu trebuie să cadă nici un alt dinte înainte de erupţie. Nefiind o erupţie zgomotoasă, părinţii nu o observă. Ignoră cariile care apar timpurii, crezând că e vorba de măseluţe de lapte care oricum se vor schimba. Iar aceste măseluţe sunt afectate cu predilecţie la copii. Pot să le piardă foarte de timpuriu şi să se ajungă la extracţia acestor molari de şase ani care fac parte din dentiţia definitivă. Aceştia au o mare importanţă pentru dezvoltarea osului şi a arcadei dentare, a sănătăţii cavităţii orale. Medicul stomatolog cunoaşte însă situaţia, ştie că este vorba de molari definitivi şi dacă apar probleme se poate interveni la timp. De aceea e bine să obişnuim copilul de la vârste fragede să meargă la un control stomatologic de două ori pe an. O vizită de control la stomatolog o dată la şase luni poate surprinde orice problemă, orice deviere. şi se poate interveni la timp“, completează prof. dr. Irina Zetu.

Comentarii