Corabie în derivă

sâmbătă, 25 mai 2013, 01:50
4 MIN
 Corabie în derivă

Antrenorul CSMS Iaşi, Sorin Cîrţu, a spus la conferinţa de presă că nu ştie dacă va mai conduce echipa de pe banca tehnică în ultimele două jocuri, tehnicianul acuzând probleme medicale. Bălan are nunta cu o zi înainte de jocul cu Ceahlăul, naşi fiind Onofraş şi Straton. Programarea nunţii l-a iritat pe antrenor.  Iaşul mai are  doi suspendaţi şi patru accidentaţi înaintea jocului de luni, de la Piatra Neamţ

 
CSMS Iaşi a organizat ieri o conferinţă de presă la care a participat doar antrenorul principal, Sorin Cîrţu. În ciuda faptului că acesta şi-a început speechul cu un tonus din care reieşea că nu a depus armele pe finalul campionatului – “Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că şansele de a evita retrogradarea sunt mici acum, pentru că eşti la mâna destinului, la mila Domnului, depinzând şi de rezultatele celor de la Ceahlăul şi Chiajna. Totuşi, încerc în continuare să-i motivez pe jucători” – continuarea a creionat un tablou sumbru: “Din păcate, am probleme mari de lot înaintea jocului cu Ceahlăul, de luni. Vladu şi Moutinho sunt suspendaţi, Ciucur, Bădic, Semenenko şi Mitic sunt accidentaţi, Mitrea nu a făcut antrenamente, dar sper să-l recuperăm în trei zile, în timp ce Bălan are nunta duminică iar naşi îi sunt Onofraş şi Straton. Eu îmi doresc tot lotul, să vedem ce decizie va lua conducerea vizavi de cei trei, dar e clar că nu pot conta pe jucători care vin de la nuntă” a spus tehnicianul, care s-a arătat iritat vizavi de programarea nunţii: “Au fost multe lucruri pe care nu le-am înţeles aici. Cum e posibil să pui un astfel de eveniment în timpul campionatului?”.
Mai mult, Cîrţu a anunţat că s-ar putea să nu mai stea pe banca tehnică a echipei la ultimele două jocuri: “Mi-a fost rău în ultimele zile, am făcut o electrocardiogramă şi un consult, care au stabilit că trebuie să fac o coronografie, pe care o voi efectua la Timişoara. Nu ştiu când, voi avea o discuţie cu Florin Prunea, care trebuie să revină de la Bucureşti, unde a stat toată săptămâna, şi cu domnul primar şi voi vedea dacă mai stau pe bancă la ultimele partide”. Şeful băncii tehnice ieşene a avut aprecieri critice şi vizavi de suporterii echipei ieşene: “Publicul îi amendează foarte rapid pe jucători. Sunt consternat de acest lucru. Când nu ai nicio altă echipă, nici de B, nici de C, în Iaşi, să o tratezi pe asta, de A, cu o asemenea batjocură! Ar trebui să fie mai permisivi vizavi de ceea ce văd”.
În viziunea antrenorului CSMS, cauzele situaţiei grele a echipei ţin de modul în care a fost pregătită şi de lipsa de experienţă. “Jucătorii vor, dar atâta pot! Inconstanţa este o caracteristică a jucătorilor tineri ori lipsiţi de experienţă. Ce poţi să-i ceri unui Creţu? Iar când unii cu experienţă, ca Onofraş, fac ceea ce au făcut la jocul cu Mediaş, nu mai e nimic de zis. Eu cred că acest grup, pe o altfel de muncă, de mentalitate, de dezvoltare a unei culturi fotbalistice, mai puţin a educaţiei, pe care nu o poţi corija, putea să nu ajungă în postura actuală” a declarat tehnicianul, care a avut câteva aprecieri legate de perspectiva CSMS: “Dacă rămâne în A, această echipă va arăta altfel la anul, pentru că a acumulat ceva experienţă. E un grup de 6-7 jucători în jurul căruia se poate face o echipă. Dacă dai pe toată lumea afară, vor apărea probleme iarăşi, generate de eterogenitate”.
Cîrţu a mai pus rezultatele înregistrate în mandatul lui şi pe seama lipsei de şansă: “Nu mi s-a întâmplat niciodată de când antrenez să pierd primul joc oficial ca antrenor al unei echipe. A fost şi o conjunctură nefavorabilă, au fost şi o mulţime de cadouri pe care le-am făcut. Îmi aduc aminte numai de penaltiurile aiurea făcute în lateral ori în unghi, care sunt ca o măciucă în cap, ca şi cum bagi cuţitul în ei”.
Cîrţu a mai spus că echipa intră astăzi în cantonament în vederea partidei cu Ceahlăul Piatra Neamţ, de luni, deplasarea în Neamţ urmând a fi făcută duminică.
 
 
Deciziile lui Prunea
Aseară, preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a anunţat deciziile care s-au luat vizavi de jocul cu Ceahlăul: "Echipa va fi condusă la Piatra Neamţ de antrenorul principal, Sorin Cîrţu. Bălan va fi învoit, Straton, care nu intră în vederile antrenorului pentru acest joc, va rămâne la nuntă, în timp ce Onofraş va merge la slujba de cununie de la biserică, apoi va pleca spre Piatra Neamţ, pentru a participa la joc".

Comentarii