Corbyn, Brexit-ul şi viitorul Europei

Până sâmbătă probabil puţină lume ştia în România cine este Jeremy Corbyn. Chiar şi astăzi, după ce el a devenit noul lider al Partidului Laburist din Marea Britanie, mulţi se întreabă în ce măsură ne poate afecta alegerea unui politician care, la urma urmei, nu se află într-o poziţie de decizie. Jeremy Corbyn este cel mai radical lider stângist al laburiştilor de după război. Marxist declarat, anti-monarhist (i-a cerut la un moment dat lui Tony Blair, pe atunci prim ministru, să scoată familia regală din Buckingam Palace), un anti-american feroce şi un simpatizant al lui Vladimir Putin (a fost de altfel invitat regulat să comenteze evenimentele politice de către canalul de televiziune "Russia Today"), şi al mişcărilor teroriste Hizbollah şi Hamas, el vrea ca Marea Britanie să renunţe la armele nucleare şi să iasă din NATO şi din UE. Pentru Corbyn, care a considerat la vremea respectivă uciderea lui Osama bin Laden drept o adevărată tragedie, ISIS este aproape de preferat Statelor Unite.

După modelul tuturor demagogilor populişti, Corbyn are, bineînţeles, soluţii miraculoase anti-austeritate. Lucruri de tipul celor pe care le spunea şi le promitea şi Tsipras în Grecia până în momentul când a dat piept cu lumea reală şi legităţile economice. Programul economic al noului lider laburist prevede, între altele, renaţionalizări masive şi tipărirea de bani ca soluţie pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare şi de acoperire a unor foarte generoase beneficii sociale. Sigur, unii s-ar putea întreba de ce soluţia cu tipărirea banilor nu este unanim adoptată pe glob, am avea atunci o prosperitate generală mondială!, dar cine să se mai împiedice de astfel de detalii. Sigur, putem să-i taxăm la sânge pe bancheri, deveniţi un fel de duşmani de serviciu ai stângii, dar din câte s-a văzut de atâtea ori în trecut, nu doar în fostele state comuniste sau în Ecuador ori Venezuela, ci şi în Franţa, la începutul mandatelor lui Mitterand şi Hollande. Sumele suplimentare sunt repede înghiţite de promisiunile generoase, fără acoperire, făcute de demagogii populişti. După cum bine atrăgea atenţia Margaret Thatcher, "problema socialismului este că la un moment dat se termină banii altora".

Puţini îi dau şanse reale lui Jeremy Corbyn să ajungă vreodată prim ministru. La începutul anilor ’80 un alt lider radical de stânga, Michael Foot, care oricum nu era la fel de extrem în convingeri ca proaspătul lider al partidului, a eşuat lamentabil în alegeri. Iar atunci mai exista încă în Marea Britanie o clasă muncitorească, în sensul clasic al cuvântului, relativ consistentă şi structurată. Iar sindicatele erau sensibil mai influente ca acum. În condiţiile noului peisaj industrial, în care serviciile sunt dominante în ansamblul forţei de muncă, iar automatizări extinse au făcut ca în industrie să fie nevoie masiv de mână de lucru înalt calificată, retorica lui Corbyn are un apel limitat. Însă, chiar din opoziţie, el poate influenţa evoluţii importante care ne pot afecta direct. În ultimul său număr Financial Times consideră că alegerea lui Corbyn creşte şansele Brexit-ului, respectiv ieşirea Marii Britanii din UE. "Noul lider laburist a fost un oponent consistent al apartenenţei ţării la Uniune. În ochii stângii radicale Bruxelles-ul este agentul capitalismului internaţional şi un promotor al globalizării care a impus austeritatea săracilor."

Când combini acest gen de idei cu cele exprimate de către dreapta radicală, cu retorică anti-imigraţie şi te uiţi la criza refugiaţilor care zguduie din temelii UE ajungi la un mixaj exploziv. Şi nu doar pentru Marea Britanie. Însă dacă britanicii decid în urma referendumului, care ar urma să aibă loc până în 2017, să părăsească Uniunea pierderea de capital simbolic pentru întregul proiect european şi faliile adânci create în interiorul acesteia de criza Euro şi acum de aceea a refugiaţilor, între Nord şi Sud, între Est şi Vest, lasă loc pentru scenarii din cele mai îngrijorătoare. Cu atât mai mult cu cât pentru o serie întreagă de state membre, Londra era o contrapondere la axa franco-germană (în care oricum Berlinul devine tot mai mult actorul dominant).

E adevărat, mediul de afaceri britanic, City-ul, sunt avocaţi puternici ai rămânerii ţării în UE. Însă Europa de astăzi nu mai este cea din trecut. Există multe resentimente, care cresc în intensitate chiar în aceste săptămâni. Problema este că Bruxelles-ul, am avut chiar recent o mostră în discursul lui Jean Clude Junker, tinde tot mai mult să ia decizii majore peste capul marii majorităţi a statelor membre consultându-se cu doar câteva puteri europene, în principal cu Germania. Iar asta se întâmplă în condiţiile în care sprijinul electoral pentru formaţiunile antisistem, anti-imigraţie care sunt în acelaşi timp şi eurosceptice creşte spectaculos pe întregul continent. Cu alte cuvinte, climatul emoţional cu încărcătură negativă a ajuns la cote mai înalte decât oricând în trecut. De unde şi concluzia pe care o trage Financial Times atunci când evaluează şansele Brexit-ului. "Opţiunea pro-UE se bazează pe un calcul rece care pleacă de la interesul naţional. Dacă alegătorii vor lua decizia cerebral, atunci Marea Britanie va rămâne în UE. Dar victoria lui Corbyn ne reaminteşte puterea emoţiei în politica actuală." Or, Europa de Est poate fi semnificativ afectată de astfel de evoluţii majore. Mai ales dacă, aşa cum este de aşteptat, vom asista la o integrare mai pronunţată a zonei Euro, ceea ce va împinge cele mai multe dintre statele din regiune şi la periferia interesului şi la aceea a procesului de decizie din Europa.

Corbyn, Tsipras şi Syriza în Grecia, Podemos în Spania, chiar Bernie Sanders în Statele Unite îşi alimentează retorica populistă din frustrările acumulate în societăţile oocidentale. Din cauze economice şi demografice, prosperitatea de care s-au bucurat în ultimii zeci de ani, beneficiile sociale generoase, nu mai poate continua la fel în anii următori. Sub presiunea explozivă a crizei duale, zona Euro – imigraţie, ambele provocate de decizii pripite care nu au luat în calcul decât ambiţiile politice integraţioniste, nu şi capacitatea şi disponibilitatea popoarelor şi guvernelor din Europa de a răspunde unor astfel de provocări, turbulenţele de pe continent, tensiunile interne din UE vor creşte în intensitate şi pot afecta major situaţia României. Şi e greu să excluzi ceva din punctul de vedere al scenariilor posibile. Întrebarea este dacă principalii noştri lideri politici sunt în stare să facă faţă unor astfel de situaţii complicate.