Credincioşii catolici ieşeni pregătesc sărbătoarea Învierii Domnului

miercuri, 01 aprilie 2015, 01:51
2 MIN
 Credincioşii catolici ieşeni pregătesc sărbătoarea Învierii Domnului

Săptămâna aceasta, catolicii ieşeni celebrează Săptămâna Mare, cea premergătoare sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai importantă perioadă este cuprinsă între zilele de 2-4 aprilie, de joi până sâmbătă, denumită „triduum pascal“ şi este considerată a fi de o importanţă deosebită fiindcă se pregăteşte sărbătoarea Învierii.

Astfel, în Joia Sfântă, de la ora 10.30, va avea loc liturghia crismei, când preoţii din toată dieceza îşi vor reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii, iar seara va avea loc Liturghia Cinei Domnului.
Liturghia este programată la Catedrala din Iaşi de la ora 18.30, iar în cadrul acesteia are loc şi ritualul spălării picioarelor, prin care este amintit gestul lui Isus de umilinţă care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. Astfel, şi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, va spăla picioarele a 12 călugări, ceremonia urmând a se termina cu patru ore de adoraţie şi rugăciune.
 
În Vinerea Sfântă, bisericile catolice nu celebrează Liturghia, ci Patima Domnului, seara, de la ora 18.30. Atunci, altarul nu are nimic pe el, nici cruce, nici sfeşnice şi nici feţe de altar. „Celebrarea Patimii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.30 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după Sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci şi distribuirea Sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă“, au precizat reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.
 
În Sâmbăta Sfântă, Mântuitorul este considerat a fi în mormânt, iar din acest motiv Biserica este în tăcere şi nu se organizează nicio celebrare.

Noaptea spre Duminică are loc o priveghere în cinstea Domnului, în care credincioşii ţin în mâini candele aprinse, „să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă“. Sărbătoarea privegherii pascale începe la Iaşi de la ora 23, focul urmând a fi binecuvântat în afara bisericii, când se va aprinde lumânarea pascală.
 
La finalul Sfintei Liturghii se va merge în procesiune cu lumânarea pascală pe străzile oraşului. În ziua de Paşte se celebrează o liturghie cu mare solemnitate, la începutul căreia credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă. La Catedrala din Iaşi, liturghia va începe de la ora 11 şi va fi prezidată de PS Gherghel.
 

Comentarii