O soluţie acceptabilă pentru părinţii foarte ocupaţi, fără „bunici“ la îndemână

Creşele ieşene se închid prin rotaţie în această vară. PROGRAM

joi, 08 iunie 2017, 01:57
1 MIN
 Creşele ieşene se închid prin rotaţie în această vară. PROGRAM

Creşele din Iaşi vor mai rămâne deschise pe perioada verii, prin rotaţie, iar părinţii au posibilitatea de a-şi lăsa copiii pe timpul zilei în grija unui personal specializat.

Astfel, Direcţia Creşe vine în întâmpinarea părinţilor care lucrează, iar acestea se vor închide în perioade diferite.

Prin urmare, creşele nr. 2, nr. 6, nr. 15, nr. 19, nr. 24 şi nr. 25 vor fi închise de pe data de 17 iulie, iar creşa nr. 8 îşi va continua activitatea doar până pe 10 iulie. Cu toate acestea, vor exista creşe care vor fi deschise până în august. Acesta este cazul creşelor cu numărul 9, 10 şi 14, care îşi vor continua activitatea până pe data de 1 august.

„Creşele se închid prin rotaţie, tocmai pentru a fi deschise cât mai mult timp şi a veni în ajutorul părinţilor. Prin urmare, cele zece creşe vor avea perioade diferite în care îşi vor sista activitatea. Mai este şi Creşa nr. 1, care este însă prinsă într-un program de consolidare, de renovare şi reabilitare şi aşteptăm fondurile de la Bucureşti“, specifică Irina Ghioca, directorul Direcţiei Creşe Iaşi.

Există însă posibilitatea să mai existe două creşe închise tot pentru reabilitare şi renovare, însă acest lucru depinde de finanţarea pe care o va primi Direcţia Creşe de la Bucureşti. Astfel, dacă vor exista bani, vor începe lucrări şi la Creşa nr. 10, şi la Creşa nr. 24.

Comentarii