Un nou termen de judecată, ieri la Tribunal

Cristian Adomniţei rămâne sub control judiciar. Decizia poate fi atacată

marți, 10 noiembrie 2015, 02:56
1 MIN
 Cristian Adomniţei rămâne sub control judiciar. Decizia poate fi atacată

Judecătorii Tribunalului Iaşi au judecat ieri un nou termen în dosarul în care cap de afiş este preşedintele-suspendat al Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei. Magistraţii au stabilit ca fostul lider liberal să fie cercetat în continuare sub control judiciar.

Aceeaşi măsură s-a luat şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul „Albumul“, Teodora Jinga, Carmen Irimescu şi Letiţia Popa.

Reamintim că Adomniţei a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual după ce, susţine DNA, ar fi încercat să mascheze rezultatele unui control de audit realizat în cadrul CJ.

Respectivul audit scotea la iveală faptul că instituţia ar fi recepţionat doar pe hârtie, nu şi în fizic, mai multe materiale de promovare realizate de firma Letiţiei Popa, Laser co. Cristian Adomniţei poate ataca decizia prin care a fost menţinut sub control judiciar la instanţa superioară.

Comentarii