CSMS, deocamdată!

Un eveniment aniversar s-a petrecut în cursul săptămânii trecute. Pe 27 aprilie, s-au împlinit 71 de ani de la înfiinţarea echipei de fotbal Politehnica Iaşi, ajunsă la faliment în 2010. Echipa de fotbal care reprezintă acum Iaşul, CSMS Iaşi, şi care este pe cale să realizeze prima participare europeană a fotbalului ieşean, este acuzată de către politehniştii puri, ca fiind “clonă”, “avorton”, fiind rezultatul unei fuziuni. În realitate, şi Politehnica Iaşului, cea care produce potopul de nostalgii are în istorie fuziuni, iar în perioada de după 1990, aceste fuziuni au fost modalităţi aproape unice de supravieţuire.

Niţică istorie n-ar strica pentru a lămuri problema. Pe 27 aprilie 1945, s-a constituit prima echipă universitară la Iaşi, sub tutela Institutului Politehnic. Mai întâi, s-a numit Sportul Studenţesc (după model bucureştean), apoi Politehnica, CSU şi bineînţeles Ştiinţa, după modelul implementat de sorginte sovietică. Într-adevăr, atunci toate echipele muncitoreşti erau Flăcări (apoi, Energii şi Metale), toate echipele feroviare erau Locomotive (chiar şi străvechiul Rapid bucureştean), toate echipele sindicale erau Progrese, toate echipele cooperatiste erau Voinţe,toate echipele studenţeşti erau Ştiinţe şi nu mai amintim ce fel de echipe erau Dinamuri. Deşi recomandarea partidului şi statului era să se realizeze marea unire între clasa muncitoare şi intelectualitatea studenţească, aceasta nu s-a produs prea uşor pe plan naţional. La Iaşi, însă, a fost simplu de tot, datorită unor cadre universitare mai îndrăgostite de fotbal decât cele de prin alte părţi. Astfel încât “Ştiinţa” studenţească a fuzionat cu “Unirea” proletară şi s-a creat Clubul Sportiv Muncitoresc Studenţesc (CSMS), care n-are nimic comun cu CSMS de azi, în care “M” înseamnă “Municipal”. Toată crema s-a adunat la CSMS, în timp ce Unirea a rămas cu restul jucătorilor, iar faptul că la început Unirea s-a situat înaintea CSMS (prefigurând un experiment asemănător, derulat după vreo 12 ani la Timişoara) n-a avut mare importanţă. CSMS a fost prima echipă ieşeană urcată în elita fotbalului românesc (1961) s-a clasat pe locul VI în 1966 (performanţă încă neegalată pe plan local) şi a primit în 1967 numele Politehnica Iaşi. Echipa ieşeană a mai obţinut patru locuri opt, a jucat de patru ori în semifinalele Cupei României, iar până în anul scufundării (1985) a mai retrogradat de câteva ori, numai pentru un an. Dacă n-a reuşit să ajungă în Europa, este de la sine înţeles: pe vremea Politehnicii nu erau echipe în insolvenţă care să facă loc altora mai slab clasate! 

Cam asta este istoria glorioasă a CF Politehnica Iaşi; ceea ce s-a întâmplat mai apoi e bine cunoscut, o promovare scurtă datorată unui scandal monstru (1995), apoi o cădere liberă vecină cu falimentul, până în hăurile Diviziei B. Norocul s-a numit Gheorghe Nichita, care, prin 2000, împreună cu Pavel Hodea, conduce în eşalonul terţ o formaţie numită Unirea. Fuziunea între fantomatica Politehnica şi Unirea a salvat-o pe prima de o penalizare imensă în Divizia C şi echipa, care a recăpătat numele Politehnica (după varianta tranzitorie Poli Unirea) a revenit în Liga I, beneficiind de o finanţare mult privilegiată faţă de alte discipline, din partea autorităţii locale, mai exact a primarului Nichita, prin Fundaţia Sportului Ieşean. Dar nici noua Politehnică n-a fost scutită de greşeli manageriale, de cheltuieli nejustificate, astfel încât după falimentul din 2010 nu s-a mai putut salva nimic. Mulţi dintre suporteri susţin că Gheorghe Nichita a înviat Politehnica în 2001, dar tot el a îngropat-o, un deceniu mai târziu. Dar tot Nichita a inventat mariajul Tricolorul Breaza & Navobi, prin care fotbalul ieşean nu s-a afundat în neant cum s-a întâmplat cu Sportul Studenţesc, FC Argeş şi, mai recent, Oţelul şi Ceahlăul. Suporterii s-au împărţit în mai multe categorii: unii au trecut necondiţionat de partea noii grupări, alţii nu pot suporta un “avorton” în locul Politehnicii mult iubite, cei mai mulţi duc dorul “iubirii alb-albastre”, dar susţin CSMS pentru că – pur şi simplu – reprezintă Iaşul. Iar Iaşul microbistic n-a ajuns încă la rafinamentul Timişoarei, acolo unde suporterii umplu tribunele unei Politehnici din Diviziile B şi C, neglijând echipa de pe prima scenă.

Cert este că dorinţa cea mai fierbinte a microbiştilor ieşeni este renaşterea Politehnicii de altă dată, dacă se poate, prin răscumpărarea palmaresului care se află în acest moment în administrarea firmei Mobilis SA. Se mai vehiculează idei de introducere a cuvântul Politehnica într-o eventuală nouă denumire, ca o soluţie mai ieftină, dar falsă din punct de vedere moral. Poate că într-o zi se va întâmpla şi minunea asta. Până atunci, trebuie să fim mulţumiţi că suntem ieşeni, şi nu piteşteni, constănţeni, băimăreni sau altfel. Fotbalul ieşean EXISTĂ deocamdată prin CSMS. Şi nu există rău!