CSMS e pe primul loc!

luni, 20 iulie 2015, 01:42
4 MIN

Ieşenii conduc în clasamentul adevărului, după ce au obţinut patru puncte din două meciuri în deplasare. Vineri, la Chiajna, CSMS nu a mai irosit posibilitatea de a depăşi o echipă care a jucat slab, gazdele neavând nicio ocazie de gol!

 

 
CSMS Iaşi nu a mai ratat, ca în prima etapă, când a remizat, în deplasare, cu FC Voluntari, şansa de a învinge un adversar care s-a exprimat extrem de modest. Vineri, la Chiajna, Iaşul s-a impus la limită, dar foarte clar în faţa unei echipe, Concordia, de nerecunoscut faţă de runda întâi. Mutările efectuate de antrenorul gazdelor, Marius Baciu, atât în formula de start, unde, faţă de jocul de la Giurgiu, au apărut greoii Constantinescu şi Dina, dar şi pe parcursul meciului (trecerea la modulul “4-4-2”, după pauză, a dezechilibrat total meciul, Iaşul dominând cu autoritate actul secund) au fost speculate din plin de tehnicianul oaspeţilor, Nicolo Napoli, experienţa jucătorilor săi făcând ca frâiele jocului să fie ţinute lejer de ieşeni. Sugestive pentru susţinerea afirmaţiei legate de ruperea meciului la pauză sunt cifrele. După o primă repriză echilibrată (şi cenuşie!), în care Iaşul nu a avut nicio emoţie în a-şi conserva avantajul luat rapid, în urma gafei lui Matache de la şutul lui Böle (raportul şuturilor pe poartă a fost 1-1, la fel şi cel al încercărilor necadrate, în timp ce ocaziile de gol nu au apărut), CSMS a fost vioara întâi în al doilea mitan: 6-1 la încercări cadrate, 2-1 la şuturi în afara porţii, 2-0 la ocazii mari de gol. Este drept, trei dintre şuturile pe poartă şi una dintre ocaziile mari au apărut după ce gazdele au rămas în zece oameni, accidentarea lui Cristea, din minutul 79, făcându-i pe cei de la Chiajna să arate pe final ca un boxer sfârşit, care aşteaptă gongul pentru a termina meciul în picioare. Chiar şi înainte de pierderea “Prinţului” însă, Concordia a fost dominată net, din punct de vedere tactic, de o formaţie care, paradoxal, s-a adaptat mult mai bine la condiţiile de joc cu care gazdele ar fi trebuit să fie obişnuite, terenul sintetic, mai ales când e căldură mare, făcând ca fotbalul să fie un pic diferit faţă de cel de pe iarbă. Drept urmare, Iaşul a fost mai proaspăt, mai limpede, rutinaţii jucători ai oaspeţilor ştiind să facă mingea să alerge mai mult şi să-şi dozeze astfel bine efortul.
Astfel, chiar dacă, privind pe reprize, tabela nu a rezonat cu ceea ce s-a întâmplat pe teren (oaspeţii au câştigat o primă repriză echilibrată, dar nu au înscris în cea de-a doua, pe care au controlat-o cu autoritate), victoria moldovenilor a fost logică, meritată.
Este drept, nu totul a fost roz în jocul CSMS. Dacă în ceea ce priveşte partitura defensivă sunt puţine lucruri de reproşat, pe plan ofensiv există destule aspecte care trebuie reglate, atât la capitolul construcţie cât şi la finalizare. Bine este însă că echipa a crescut faţă de meciul cu FC Voluntari şi a plecat bine în campionat, clasându-se, după două runde, pe primul loc la “adevăr”, cu ^4. În această săptămână, mai precis la finalul acesteia, suporterii ieşeni vor vedea şi faţa echipei pe teren propriu, prima reprezentaţie stagională în Copou urmând a se derula duminică, de la ora 21:00, în compania FC Petrolul Ploieşti.
 
CSMS catalog
 
Grahovac (6) – nu a avut nimic important de lucru.
Voicu (6) – nicio problemă.
Mihalache (6) – sigur.
Frăsinescu (6) – atent.
Ţigănaşu (6) – constant.
Mitic (6) – a închis bine culoarele.
Viveiros (5,5) – sub nivelul din partida cu Voluntari, a încetinit jocul în câteva faze ce puteau deveni periculoase.
V. Gheorghe (6) – muncitor.
Grigorie (5,5) – nu a ieşit la rampă.
Böle (7) – a marcat golul decisiv şi a semnat două ratări mari.
Golubovic (6,5) – s-a zbătut mult, a creat culoare, a pasat la gol.
Enescu (6) – a intrat rapid în joc.
Creţu (6) – în nota echipei.
Bosoi a intrat în minutul 89.
 
 

 

Comentarii