Caută 
1 MIN
Vinovat este rasismul autohtonilor occidentali şi islamofobia lor, vinovate sunt discriminarea, sărăcia, şi alte chestii îmbilibistrocite, cum ar fi încălzirea globală ori interzicerea purtării burkăi la concursurile de judo. Sărmanii musulmani sunt asupriţi de cultura albă decadentă,cuceritoare şi islamofobă!
Şirul de atentate, de decapitări şi alte crime, de lupte de stradă şi agresiuni de tot felul, care a cuprins de mulţi ani ţările occidentale, a mai cunoscut recent un episod. Doi islamişti au comis o crimă odioasă, ucigând un militar britanic de 25 de ani. Şi aceasta chiar pe teritoriul Marii Britanii, în inima şi miezul democraţiei occidentale şi, se poate spune, ale celei mondiale. Pe drept cuvânt, Primul Ministru al Marii Britanii a rostit aceste cuvinte memorabile:
“Cât de teribile sunt blestemele cu care mohamedismul îşi împovărează adepţii! Pe lângă fanatismul nebun, care este tot atât de periculos la om ca turbarea la câine, mai este şi această temătoare apatie fatalistă. Efectele sunt vizibile în multe ţări. Obiceiuri degradante, agricultura neglijentă, comerţul trândav şi nesiguranţa proprietăţii private există peste tot unde adepţii Profetului conduc sau îşi duc viaţa. Un senzualism degradat privează această viaţă de graţie şi rafinament, de demnitate şi sanctitate. În legea mohamedană fiecare femeie trebuie să fie proprietatea unui bărbat, indiferent că aceasta este fiică, nevastă sau concubină, iar acest lucru va amâna dispariţia sclaviei până în momentul în care islamul va înceta să mai exercite putere printre oameni. Musulmanii luaţi individual pot dovedi calităţi splendide – dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a adepţilor ei. Nu există nici o altă forţă mai retrogradă în lume…
Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare. S-a răspândit deja în centrul Africii, născând războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărut Roma Antică.”
Departe de a fi muribund, mohamedismul este o credinţă militantă şi prozelitoare. S-a răspândit deja în centrul Africii, născând războinici neînfricaţi la fiecare pas; şi de nu ar fi fost creştinismul protejat de armele puternice ale ştiinţei, ştiinţă cu care s-a luptat în zadar, civilizaţia Europei moderne ar dispărea, la fel cum a dispărut Roma Antică.”
Vai, vai! vor exclama oripilaţi cei deprinşi să sugă la ugerul limbajului de lemn al văcuţei europene corecte politic. A putut să spună Primul Ministru britanic aşa ceva? Şi toate văcuţele vest-europene, cea olandeză, cea franceză, cea engleză şi toate celelalte, grase şi frumoase ca îmbelşugata vacă Milka, cea care produce toate dulciurile şi dulceţurile pământului, vor zice: MUUUUUU! NUUUUUU! Nu a putut zice aşa ceva Primul Ministru britanic. NUUUUUU! Vinovaţi de această crime, ca şi de toate celelalte dinainte, nu sunt islamiştii. Vinovat este rasismul autohtonilor occidentali şi islamofobia lor, vinovate sunt discriminarea, sărăcia, şi alte chestii îmbilibistrocite, cum ar fi încălzirea globală ori interzicerea purtării burkăi la concursurile de judo. Sărmanii musulmani sunt asupriţi de cultura albă decadentă, cuceritoare şi islamofobă!
Stimaţi cititori! Cele citate mai sus, într-adevăr, nu au fost rostite de Primul Ministru britanic de acum. Ele au fost scrise acum vreo 80 de ani de către Winston Churchill, Primul Ministru britanic de atunci, pe când politicienii europeni nu erau iluzionaţi că pot integra gloate de imigranţi veniţi din Orient sau Africa şi pe când pirul corectitudinii politice nu năpădise încă ogorul democraţiei, cum îl năpădeşte astăzi pe actualul prim ministru al Regatului Unit, David Cameron. Căci iată ce spune acesta după uciderea militarului britanic: “Nu este numai un atac împotriva Marii Britanii şi a modului de viaţă britanic. Este şi o trădare a islamului şi a comunităţilor musulmane care aduc atât de mult ţării noastre. Nimic în islam nu justifică un astfel de act înspăimântător”.
Da, iată două discursuri: primul – al cuceritorilor de odinioară, al doilea – al deja cuceriţilor. Cuceriţii sunt împăciuitorişti, nesiguri, iau poziţia ghiocelului, cu capul în jos, timid, în faţa celor siguri pe ei, rudimentari şi agresivi. Avem, pe de o parte, o cultură occidentală, extrem de tehnologizată, suprasaturată, nesigură pe sine şi autodetestându-se, căutând în van islamişti „moderaţi”, cu care „se poate discuta”, uitând spusa Domnului Churchill cu câinele turbat. Pe de altă parte, avem o cultura islamică rudimentară, dar sigură pe ea, o cultură rămasă, din punct de vedere intelectual, undeva în deşerturile Arabiei, într-un Ev Mediu îngheţat, dar o cultură în plină ascensiune şi cu adepţi devotaţi şi fanatizaţi. Deja cuceriţii se înglodează tot mai mult în inconştienţă şi iresponsabilitate progresistă şi corectă politic, care au devenit dogme de decenii bune, de când s-a stins parcă definitiv trabucul Domnului Churchill. Iar noi cuceritori vin! De sub zidurile ştirbite ale Colosseumului sau ale Domului din Köln, pe care se plimbă turişti râzători, privind totul prin aparate de fotografiat, din sala unde era judecat caricaturistul antiislamic Lars Vilk, de la periferiile marilor metropole se aude tot mai clar strigătul de biruinţă: Allahu Akbar! Muhammad! Muhammad! Muhammad!
Radu Părpăuţă este traducător, scriitor şi publicist.
