Cultură în miniatură

miercuri, 18 septembrie 2013, 01:50
1 MIN
 Cultură în miniatură
Ce se poate face pentru partea majoritară a unei societăţi, pentru care, dintr-un cumul de motive obiective şi subiective, cultura nu constituie o prioritate? Pentru aceşti oameni care nu au dat încă de gustul culturii, o soluţie eficientă ar fi formulele în miniatură livrate prin strategii simple, dar ingenioase, în locuri, maniere şi doze nepercepute drept indigeste.

Cultura elitistă îi vizează, prin însăşi natura ei, pe specialişti şi consumatori care au dobândit de-acasă, de la şcoală ori ca autodidacţi un orizont spiritual peste medie. În afara experţilor cu studii aprofundate, fie ei creatori ori teoreticieni, există în orice societate funcţională în acord cu un set fundamental de legi nescrise, dar împământenite, segmente din upper middle class ce preţuiesc actul cultural, îl înţeleg şi valorizează la adevărata lui cotă. Urmăresc evenimentele de gen, au abonamente la operă, filarmonică şi teatru, cumpără carte şi citesc, participă la vernisaje, frecventează galeriile de artă şi achiziţionează creaţii plastice pe care le expun la birou ori în mediul confortabil de-acasă. Categoria include, în principiu, profesori, medici, arhitecţi, judecători, avocaţi etc., interesaţi de manifestările culturale să le zicem clasice, de cultura oficială, de establishmentfără echivoc axiologic. Unii au ei înşişi talent artistic şi, în momentele de respiro pe care profesiunea din care-şi câştigă existenţa le îngăduie, scriu, pictează, cântă la pian, vioară ori alt instrument muzical ale cărui secrete le-au deprins şi exersat din copilărie.

Ce se poate face, însă, pentru cealaltă parte, majoritară, a unei societăţi, pentru care, dintr-un cumul de motive obiective şi subiective, cultura nu constituie o prioritate? Ei vor fi destul de greu, unii, imposibil de atras la manifestări culturale de un anumit standard, dar acest lucru nu este, în nici un caz, vina lor. Stigmatizarea socială pe asemenea motiv ar fi lipsită de înţelepciune şi i-ar arunca defintiv şi cu efecte nefaste pe termen lung pentru comunitatea în care se află, într-o de nedorit stare a-culturală. Pentru aceşti oameni care nu au dat încă de gustul culturii, o soluţie eficientă ar fi formulele în miniatură livrate prin strategii simple, dar ingenioase, în locuri, maniere şi doze nepercepute drept indigeste. Eşalonul cel mai indicat este al tinerilor, încă formatabili în acest sens, nedespărţiţi de prea multă vreme de şcoala care, alături de ceilalţi responsabili de asemenea ţinte educative, ar trebui să le dea cultura generală.

Dacă aţi fost pe litoralul românesc în ultimii ani, trebuie să fi remarcat abundenţa de cărţi poştale cu imagini şi texte de gust îndoielnic. Nubile mai mult sau mai puţin ”celebre”, de profesiune ”vedete”, îşi expun cu generozitate formele îmbunătăţite prin cabinete de chirugie plastică, la pachet cu comentarii la limita de jos a trivialităţii. Trimisul cărţilor poştale nu mai e cool în deceniul al doilea din secolul al XXI-lea, cu toţii preferând email, facebook, SMS, BBM, Whats App, Viber etc. Dar nicăieri în lume noile tehnologii comunicaţionale nu au aruncat la pubelă vechile forme. Se comercializează şi acum cartoline redând obiective turistice, de patrimoniu ori de vacanţă, a căror frumuseţe vrei s-o distribui şi s-o împărtăşeşti cu cineva de la mai mare distanţă. Pe aceste cartoline apare, de obicei şi câte un scurt citat din autorul-autorii care au dat notorietate universală locului. Ca să revin la exemplu, de la malul Mării noastre Negre, nu-i poţi trimite mamei, bunicii ori dirigintei mai puţin experimentate în utilizarea gadgeturilor, o ilustrată din care să afle că ”Sexi brăileanca e o c…ă”. Două rânduri din Ovidiu, de pildă, bine alese, i-ar face pe expeditori şi destinatari să afle sau să-şi reamintească de existenţa şi pribegia poetului latin la Pontul Euxin. La Iaşi, când vom avea cărţi poştale realizate profesionist, însoţite de mini-citate din spusa de duh a cărturarilor legaţi de ”dulcele târg”, vor duce cu ele, pe-acolo pe unde vor fi trimise, vestea despre urbea noastră. Închipuiţi-vă efectul obţinut dacă într-o zi oarecare, toţi ieşenii am expedia unor apropiaţi, prieteni ori rude de pe alte meleaguri, câte o elegantă carte poştală cu oraşul! Am pulveriza Iaşul în lume, iar prezentată cum se cuvine, iniţiativa ar deveni şi o ştire pentru agenţiile de presă internaţionale!

Desertul se consumă întotdeauna la final, altfel îţi strică foamea şi-ţi face rău, aşa că procedez în consecinţă! Recent, am avut plăcuta surpriză ca, desfăcând o ciocolată produsă de-o vestită firmă franceză de ciocolaterie, să descopăr pe interiorul ambalajului, prezentat dichisit, în trei limbi, franceză, engleză şi olandeză, un scurt citat din Guy de Maupassant, de la 1881, cu trimitere la arta gastronomică: ”De toutes les passions, la seule vraiment respectable me parait être la gourmandise!” Dintr-o dată, excelenta ciocolată a căpătat alt gust! Poate producătorii locali şi operatorii culturali vor colabora în acest sens, chiar dacă Iaşul nu produce încă deliciosul desert.

Ce spuneţi de mini-galerii în cafenele, pasaje pietonale ori, şi mai bine, în locurile unde stăm la coadă să ne plătim facturile? Sunt numai câteva exemple pe care creativii le-ar putea multiplica şi îmbunătăţi în variante atractive. În doze miniaturale, în locuri şi forme neobişnuite, cultura nu le-ar mai părea celor care nu au întâlnit-o încă aşa cum se cade ceva care plictiseşte ori, şi mai grav, oboseşte. Ar descoperi-o aşa cum este: surprinzătoare şi necesară. O adevărată capitală culturală trebuie să-i aibă în vedere pe toţi membrii comunităţi ei, să-i atragă şi să-i implice pe nivele, cu mult timp înainte de desemnare şi încă mult şi după aceea.     

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi manager al Fundaţiei Iaşi Capitală Culturală Europeană

Comentarii