Atrocităţile conquistadorilor spanioli în Lumea Nouă au fost precedate de cele ale portughezilor pe coastele Africii Occidentale. În incursiunile lor de pe litoral şi din apropiere pentru a captura sclavi, portughezii incendiau colibele, ucideau bătrâni şi copii, vânau bărbaţi cu câini mari dresaţi în acest scop, aduşi special din insulele Canare. Cum însă interesul lor nu era de a se instala definitiv pe teritoriile africane pentru a le exploata asemenea unor adevăraţi colonizatori, ci se limita în principal la capturarea de sclavi, actele lor de cruzime erau dependente şi determinate de acest scop specific.

Ceea ce nu era cazul cuceritorilor spanioli.

Actele condamnabile ale spaniolilor debutează alarmant. Încă în 1511 călugărul dominican Antonio de Montesinos, revoltat de comportamentul coloniştilor, predică în insula San Domingo cerându-le să înceteze distrugerea populaţiei. În 1512 “Legile din Burgos” declară că indienii trebuie să rămână oameni liberi şi recomandă să fie trataţi cu blândeţe; femeile şi copiii să fie protejaţi, iar bărbaţii să lucreze pentru spanioli “numai” nouă luni pe an! Dispoziţiile nu sunt însă respectate, vechea situaţie continuă –  şi în 1519 călugării dominicani din Hispaniola adresează Curţii un raport asupra felului condamnabil în care coloniştii insulei îi tratează pe băştinaşi: “În timp ce indienii s-au arătat atât de binevoitori faţă de ei, creştinii [spaniolii]  au invadat aceste ţinuturi ca nişte lupi turbaţi care se năpustesc asupra unei turme de oi paşnice. Şi cum tuturor acestor oameni veniţi din Castilia nu le păsa de sufletul lor, însetaţi cum erau de bogăţii şi stăpâniţi de cele mai josnice patimi, ei au depus atâta silinţă în a distruge aceste ţinuturi încât nicio pană şi nicio limbă n-ar fi în stare să le descrie. Într-atâta încât populaţia insulei, socotită la început la 1.100.000 de suflete, este acum cu totul risipită şi nimicită; încât azi n-au mai rămas decât 12.000, cu mici şi mari, tineri şi bătrâni, bolnavi şi oameni sănătoşi.”

Restul citeste pe historia.ro